Simona Catrina
De cinci nopţi, la mine acasă se tot întrerupe curentul. De seara până dimineaţa, nu oricum. La lumina lumânării, în pişul reconfortant al frigiderului care crapă, n-am încotro şi citesc cărţi. Dar nu despre vastele mele lecturi cauzate de pana de curent vreau să vă vorbesc, ci despre faptul că aceste incidente devin dureroase moral, am ajuns să-mi cunosc mai bine aproapele.
Bunăoară, am sunat un amic să mă plâng, voiam să-l chem să-mi schimbe siguranţa, iniţial credeam că doar la mine sunt probleme. El mi-a spus două lucruri abisale. Unu: că nu se-mbracă să iasă din casă la ora aia nici dacă plouă cu cârnaţi – un plagiator, ce mai, că n-a pomenit nimic de autorul acestei figuri de stil. Doi: ia apleacă-te peste balcon, fată, să vezi că mai sunt şi alţi oropsiţi! Avea dreptate, toate blocurile de pe alee erau în beznă, Enel dădea muie la tot cartierul (fără scuipaţi în sân, acest termen există în Dex).
Un vecin de-al meu ne-a adunat pe hol şi, în văzul nostru plin de admiraţie, a sunat la Enel de pe mobil (sacrificându-şi minutele naţionale) şi le-a zis… Nu, de fapt nu pot să vă spun ce le-a zis, deoarece nu cred că este voie să vorbeşti în acest mod pe un site.
În orice caz, ca să reformulez politicos, vecinul meu i-a întrebat ce părere au mămicile lor despre faptul că, spre exemplu, mămica mea se trezeşte cu mine la uşă în fiecare seară, după modelul: mămucă, iacătă-mă-s! Că iar n-am curent şi, ai chef sau nu, stau la tine în noaptea asta!
Pe urmă, i-a mai întrebat pe domnii îngrozitori de la Enel ce părere au morţii dumnealor despre faptul că noi trăim ca-n Evul Mediu, cu feştila-n mână, riscând să producem însemnate pagube materiale, în urma posibilelor incendieri.
După care acelaşi vecin i-a mai întrebat pe buimacii de la Enel ce părere au grijania, anafura şi gâţii mămicilor lor despre faptul că ni s-au ars o serie de aparate electrocasnice, în urma realimentării bruşte cu energie electrică. Şi, în general, ce părere are partea dorsală a mămicuţelor lor despre faptul că facturile sunt din ce în ce mai dolofane şi serviciile sunt din ce în ce mai… cum să mă exprim eu mai finuţ… mai nesimţite, ordinare, nenorociţilor.
Între timp, vecinii se înarmau gradat cu furci şi topoare. Cred că agentul de la departamentul Relaţia cu Clienţii a simţit ceva în aer (nici dacă ar avea videocamere în bloc n-ar fi ştiut ce meşterim acolo, fiindcă, nu-i aşa, nefiind curent, ele oricum n-ar fi funcţionat). Temător, duduiul de la call-center ne-a promis cu lacrimi în ochi că e ultima oară când se întâmplă aşa ceva. Vecinul meu dăduse telefonul pe speaker, ca să auzim toţi. Atunci, mi s-a părut că vocea ăluia din telefon e a unui fost iubit de-al meu, mai ales că recunoşteam şi textul de undeva: e ultima oară când se întâmplă asta, jur!
N-a fost ultima oară (în cazul Enel-ului), dar am bănuiala că fac intenţionat. Cred că e unul la departamentul lor tehnic care citeşte Daily Cotcodac şi, prin urmare, a luat la cunoştinţă despre faptul că, pe data de 3 august 2011, am luat în batjocură instituţia susmenţionată, pe blogul de faţă, aducându-i grave prejudicii de imagine şi atrăgându-mi astfel sancţiuni de ordin moral şi material.
Citeşte şi:
Noaptea, pe fulgerătură, când îmi bag în cap cultură