Daily Cotcodac

Ghid pentru pietoni

Ozzy

Acest ghid nu se doreşte a fi doar o recapitulare plictisitoare a regulilor cunoscute de toată lumea. Ti le-au spus părinţii, le-ai observat singur la cei din jur, pe scurt – le ştii. Eu vreau să te învăţ doar cum să le aplici cu stil.

1.       Dacă ţi-aş spune acum că trecerile de pietoni sunt din secolul trecut şi numai nostalgicii sau cei foarte slabi de înger le mai folosesc, ai spune „Da, sigur, şi în continuare ce noutăţi o să ne mai spună, că doar fraierii plătesc întreţinerea sau ce? Lasă-ne, lasă-ne!”.  Dar, repet, important nu e dacă o faci, ci cum o faci. N-are niciun farmec dacă te uiţi atent stânga-dreapta şi apoi treci în pas alergător pe partea cealaltă. Să fim serioşi, dacă Mihai Viteazu stătea să se uite la pericolele din jur, nu mai aveam unire.  Fii demn,  păşeşte rar, dar apăsat, cu privirea înainte. Dacă vreun şofer opreşte cu scrâşnet de frâne la 2 cm de tine, întoarce-te dispreţuitor către el şi întreabă-l „Ce faci, bă, vrei să mă omori? Uită-te pe unde mergi!” Apoi înjură-l şi dă-i un picior în far. Mergi mai departe.

2.        Ai coborât din tramvai şi trebuie să traversezi. Ar merge o traversare de boss, ca la punctul  1, dar n-ai cum, un bou a pus chiar acolo o trecere de pietoni, ba a mai şi  semaforizat-o. Şi parcă n-ai chef să te duci mai încolo, doar ca să aplici punctul 1. Toată lumea ştie cum se procedează în astfel de situaţii: semaforul pentru pietoni oricum e opţional, la prima distanţă mai mare de 2 metri dintre două maşini, un pieton se apucă să traverseze, iar restul turmei  grupului îl urmează imediat.  Dar de ce să fii unul din grup şi nu liderul? Studiază-i căteva secunde pe ceilalţi. O să-l recunoşti imediat pe potenţialul lider, în principal după faptul că e deja cu 2-3 paşi pe carosabil şi priveşte scârbit maşinile care par să nu se mai oprească. In clipa în care vezi că e gata să se lanseze, ţăşneşte în viteză prin faţa lui şi, ca să nu existe dubii, strigă tare „După mine, acum!” Vei fi erou. Mare atenţie! După ce i-ai luat faţa, nu mai ai niciun motiv să te grăbeşti. Odată ajuns în mijlocul străzii, e dreptul tău sa fii acolo. Aplică punctul 1.

3.       Eşti foarte bine dispus. Zi de salariu, Steaua a mai transferat un brazilian, pe stradă numai gagici mişto în rochiţe de vară, ai chef să te distrezi. Mergi la o trecere de pietoni nesemaforizată. Fă un pas pe carosabil şi opreşte-te acolo. Priveşte absent în jurul tău căteva zeci de secunde, ca şi cum n-ai avea habar unde eşti. Totuşi, nu-i scăpa din ochi pe şoferi. E super amuzant să-i vezi nehotarâţi: să se oprească, pentru că ai coborât deja pe trecere sau să meargă mai departe, pentru că nu dai semne că vrei să traversezi? Urcă înapoi pe trotuar. Stai căteva secunde şi apoi năvăleşte în mare viteză pe trecere. Cu cât scrâşnetele de frână sunt mai puternice, cu atât ai executat mai bine mişcarea. Opreşte-te în mijlocul străzii. Uită-te cu milă la cea mai apropiată maşină. Întreabă-l pe şofer „Ce faci, bă, vrei să mă omori? Uită-te pe unde mergi!” Apoi înjură-l şi dă-i un picior în far. Mergi mai departe. Foarte încet, ca un om care se teme pentru viaţa lui.

4.       Eşti părinte, bunic, unchi sau văr. Nu contează, ideea e că ai un copil de plimbat cu căruciorul. Ajungi la o trecere de pietoni  şi aştepţi să se facă verde(eşti responsabil, nu traversezi cu copilul aiurea).  În timp ce tu aştepţi pe trotuar, coboară caruciorul pe carosabil, e posibil să nu ai destul timp după ce se pune verde.  Mişcă uşor căruciorul înainte şi înapoi, ăla micu’ nu trebuie să sufere, nu e vina lui că nenorociţii ăştia pun verde atât de greu. Dacă vreun şofer care circulă pe prima bandă nu are loc să ocolească şi te apostrofează, priveşte-l descumpănit şi întreabă-l „ Da’ ce, domne, dumneata n-ai copii, de n-ai loc de ăsta micu’?” Apoi înjură-l şi dă-i cu căruciorul în far  urează-i să dea în primul pom.

5.       Vii acasă de la cumpăraturi cu o sacoşă de rafie, gen hypermarket, în mâna. Pe trotuarul care duce la bloc sunt parcate maşini şi locul e destul de strâmt. Da’ ce vrea ăsta, să-i ştergi tu maşina de praf? Mută-ţi sacoşa în mâna de pe partea cu maşina şi mergi cât mai aproape de ea, că doar n-o să te atingi nici de gardul de pe partea cealaltă. După ce treci de maşină, opreşte-te. Priveşte cu dezgust urmele de praf luate de pe maşina pe sacoşă şi cu satisfacţie zgârieturile fine produse de rafie pe vopseaua maşinii. Înjura proprietarul şi dă un picior în far. Fă aşa cu toate maşinile din drumul tău. Când ajungi la a ta, opreşte-te şi priveşte-o cu îngrijorare, sigur ţi-a zgâriat-o iar vreun nesimţit. Înjură-l pe nesimţit. Intră în bloc.