Julius
Pe la ora zece seara, un grup numeros de locuitori ai oraşului C. se revărsă intempestiv în stradă de la cârciuma „Marinarul vesel”, ocupând ambele trotuare cât şi o bună bucată a părţii carosabile. Bărbaţii mustăcioşi, cu burţi respectabile, pirandele gureşe cu fuste înflorate şi puradeii ce nu stăteau o clipă locului născură curând un soi de vuiet care se ridică purtat de adierea blândă a unui vânticel de vară şi pluti printre frunzele corcoduşilor şi zarzărilor, pe deasupra străzilor prăfuite şi mai departe până pe malul canalului, unde se pierdu în malaxorul zgomotelor produse de motoarele şalupelor ce brăzdau noaptea.
Un ţigan tânăr dădu glas întrebării de frământa pitoreasca adunare:
– Mirele, ce se duce la împăcăciune?
Mirel nu ştiu însă răspunsul şi ridică din umeri. Grupul de pirande începu să-şi dea cu presupusul despre cum ar trebui marcat momentul împăcăciunii, însă vorbăria lor îl irită pe ţiganul cel tânăr. Le repezi scurt:
– Ia taci, fă!
După ce făcu linişte arătându-le dosul palmei, continuă să investigheze posibilităţile.
– Da’ a lu’ Caiac ce-a dus când s-a împăcat cu alde Maradona?
– Un cadou, ceva.
– Haoleu, sări piranda, da’ a-nchis la ora asta la Domo!
Aici am grăbit pasul şi m-am făcut nevăzut în noapte, fiindcă aveam şi laptopul, şi ceasul, şi telefonul la mine.