Simona Catrina
Primii mei iubiţi n-au vrut copii fiindcă eram prea tineri, ultimii mei iubiţi n-au vrut copii fiindcă eram prea bătrâni. Între aceste două faze, s-au mai derulat iubiţi de-ai mei care n-au vrut copii fiindcă erau prea ocupaţi, prea săraci sau prea însuraţi.
Trei bărbaţi din viaţa mea au vrut copii cu mine.
Unul mi-a spus că-i vrea la un sfert de oră după ce renunţasem la sarcină, tot la sfatul lui anxios. Se răzgândise, în timp ce aştepta pe sală. M-a mai făcut şi de râs, fiindcă i-a comunicat asta şi doctorului, care s-a holbat ţâfnos la el şi cu greu s-a abţinut să-i arunce o chiuretă-n cap.
Altul era agorafob şi refuza cu obstinaţie terapia, fapt care m-a inspirat să-l părăsesc, deşi mi-era un interlocutor şi-un amant excepţional. Avea trei copii din prima lui căsătorie-kamikadze, dar mai voia şi cu mine câţiva. Pe de altă parte, admit că ar fi fost cel mai bun tată de pe faţa pământului, având în vedere că stătea acasă 24 din 24 şi ar fi putut face gratis ceea ce bona ar fi făcut numai plătită şi/sau bătută.
Iar altul era însurat chisăliţă şi apucase să-mi aducă la cunoştinţă că nevastă-sa se pur şi simplu sinucide dacă o lasă. Deci n-are cum să divorţeze şi s-o care pe conştiinţă, în schimb s-a gândit că, dacă o punem de-un copil, are şi el motiv să mai plece de-acasă. Că nevastă-sa nu se supăra decât dacă o părăsea, nu şi dacă iubea şi lăsa gravidă altă femeie.
Încerc să văd pe care dintre aceşti domni îi urăsc mai mult: pe cei care mi-au jelit verde că paternitatea nu intră în agenda lor în următoarea claie de ani? Sau pe cei care, inconştienţi sau ipocriţi, susţineau că vor copii, oferind însă condiţii inadmisibile de creştere a pufosului minor?
Când eram adolescentă, nişte tipe mai rumenite ca mine îmi vânturau pe la urechi ceea ce credeam că e un clişeu stupid: păpuşă, dacă nu faci un copil într-un moment frumos de nebunie, nu-l mai faci niciodată. “Sunteţi nişte cretine”, le spuneam eu în gând. Iar cu voce tare le explicam, ridicolă, că un copil se efectuează numai din dragoste neţărmurită şi numai când ai întrunit condiţiile socio-financiaro-civilo-psiho-climaterice. Bine, să ne spui şi nouă când ajungi în această Nirvana existenţială, când eşti tu pregătită să naşti! – mi-au şuierat, hăhăind.
De fapt, am scris acest material doar în speranţa că una dintre ele va citi şi mă va căuta, ca să am onoarea şi disperarea să-i confirm: iartă-mă, doamnă, că nu ştiam ce spun!
Apărut în numărul din aprilie al revistei Tango. Unde mai puteţi găsi alte două texte ale Simonei – dintre care unul, tot aşa, conţine tot felul de lucruri neadevărate despre bărbaţi.