Moise Guran
Aţi înţeles jocul de cuvinte din titlu, nu?
Deci meandrele concretului mă vor aduce se pare în postura de cronicar al faptelor de arme ale Marelui Piţi (vedeţi, deja nu mă pot abţine, deşi eu zic că piţi te duce cu gândul la ceva mic, iar expresia Marele Piţi e o contradicţie în termeni).
Am rămas mască atunci când un grup de suporteri ai Universităţii din Craiova (că, gata, plecarăm de la Severin) a arborat un baner pe care scria Hai Piţurcă, hai cu mine, hai acasă … etc. Carevasăzică pletosu’ ăsta cu aer emo e oltean de-al nostru, băi Julius, de ce nu spusăşi mă că-i apa mică, ce nu spusăşi că-i apa mică…
Mă duc repede pe wikipedia şi ce să vezi… nu numai că e oltean, dar Marele Piţi a jucat la viaţa lui cam pe la toate echipele olteneşti. A început la Slatina (Dinamo Slatina, ete-aşa să nu-l mai regrete acu’ ultraşii), a trecut pe la Craiova, s-a dat pandur de Târgu Jiu, a făcut chermeze cu şalău de Dunăre (înecat în vin de Oprişor) cum numa’ la CSM Drobeta se fac, pentru a fi apoi observat şi recrutat la modul serios la FC Scorniceşti. Nu vă luaţi după numele glorioase înşirate. Cu excepţia Craiovei, toate astea erau pe atunci echipe de divizia B, iar când Scorniceştiul a devenit politică de stat în fotbal şi a ajuns în Divizia A, Piţi şi-a descoperit chemarea către Cazino Victoria, taman bine cât să prindă echipa de aur a Stelei din Bucureşti. Cu care a şi câştigat Cupa campionilor Europeni care era atunci un fel de Champions League de astăzi. Desigur, a intrat în memoria noastră şi în genericele emisiunilor cu glume din sport, ca fiind pomanagiul care a dat un gol cu ceafa, dintr-o degajare tălâmbă de portar.
A înţeles repede că mai important decât căpitanul echipei este antrenorul ei, aşa că la 34 de ani s-a retras pe banca tehnică, unde era mai multă umbră decât pe teren şi nici nu ţipa nimeni – hai băi Piţi, mai fugi dracu’ şi tu după minge. În plus, un antrenor este întotdeauna apreciat corespunzător de samsarii de jucători, care în România se mai numesc şi fraţii Becali. Uite d’aia are Piţi acu’ merţan la scară şi bani să-l împrumte pe Gigi sau să-l cumpere pe Mititelu cu tot cu portul cultural Cetate.
În ultimii 20 de ani a avut patru contracte de antrenor la Steaua, trei la echipa Naţională şi unul la Universitatea Craiova. Ultimul contract la Naţională a avut o clauză de reziliere mai crâncenă decât autostrada Bechtel, iar Piţi s-a umplut iar de bani când l-au dat afară. (Julius, trebuie să negociem şi noi ceva de genul ăsta, că am uneori sentimentul că te uiţi cam strâmb la mine)
Pe lângă merţul doct şi aerul trist, ceea ce mai pare să-l caracterizeze pe Piţi este short term comitmentul, ceea ce în esenţă înseamnă că nu face purici mulţi pe niciunde.
Cum la Craiova lumea îl vrea acum pe Piţurcă, nu înţeleg de ce nu l-aş vrea şi eu. Poate o fi de la faptul că eu, mijlocaş de meserie, nu suport pomanagiii şi mai şi ţip la ei pe teren, poate o fi de la faptul că nici golul ăla stupid dat cu ceafa n-a fost validat, dar întotdeauna mi s-a părut Piţurcă a fi un loser. Ştiu, unele rezultate mă contrazic. Sper să greşesc şi în continuare. Sper pentru el, căci noi oltenii nu dăm cu parul, dar ştim frate să înjurăm al naibii de creativ. O înjurătură oltenească e ca o melodie de Rammstein. Iar eu chiar am ascultat una în timp ce scriam. Probabil nu înţelegeţi nimic din ea că e in nemteste. Da’ nu-ţi vine să-ţi tai venele când o asculţi. Ei, aşa o să fie şi cu Piţurcă dacă nu batem nici aşa Brăneştiul. Măcar dacă îşi taie venele în direct pe stadion o să ne scoatem banii din audienţele mari şi din publicitate.