Julius şi Pircă
Dintre toţi posesorii de maşini, cei de Tico sunt cei mai speciali. Poate vă gândiţi că nu pot fi mai speciali decât şoferii de Oltcit, dar asta doar pentru că nu aţi fost deloc atenţi: am spus “posesorii de maşini”.
Posesorul de Tico a fost practic îndoctrinat să creadă că maşina lui încape oriunde. Dacă-l întrebi, o să-ţi spună că el ar putea parca foarte bine şi-n scara blocului sau în boxa de la subsol, dar nu face asta fiindcă e bine-crescut, nu fiindcă n-ar avea loc. De fapt, cel mai comun loc în care ar parca el este o bucăţică de trotuar pe care nu încape nici o altă maşină – nu face asta doar pentru că, cel mai adesea, îi este imposibil să-şi urce bolidul pe bordură.
O altă idee fixă a stăpânilor de Tico e aceea că maşina lor e foarte bine construită. Îţi vor arăta cu mândrie cum în cinci ani de folosire tabla n-a ruginit decât pe la praguri, clanţele încă se mai ţin, chiar dacă e drept că numai una mai funcţionează, iar portbagajul se deschide şi acum cu un pumn dat la locul potrivit, exact ca atunci când era nou. Faptul că îi lipsesc destul de multe componente ce se regăsesc la celelalte maşini este, desigur, tot o calitate – aici nu poţi totuşi să nu le dai dreptate, fiindcă nu-i puţin lucru să iei un mecanism de ceas, să-i scoţi câteva rotiţe şi apoi să poţi merge cu el la serviciu, şi încă fără grija că trebuie să-l întorci în fiecare seară.
Orice fericit stăpân de Tico vă poate spune că maşina lui consumă cel mai puţin. Practic, un Tico poate merge şi cu rezervorul gol dacă e un pic de miros de carburant în aer. În caz că nu e, şoferii de Tico pot fi văzuţi întrebând dacă există cumva benzinării în oraşul lor, fiindcă ultima dată când au alimentat a fost atât de demult, încât pur şi simplu nu-şi mai amintesc unde au făcut-o. Dar consumul cel mai redus îl înregistrează pe timpul iernii, când consumul este practic zero – acest lucru se datorează construcţiei simple a automobilului, dotat cu o minibaterie ce îngheaţă imediat ce temperatura de afară coboară sub 0 grade, din acest motiv Tico-ul fiind inutilizabil de la primele ploi din noiembrie până când înfloresc cireşii.
Deşi deseori produce accidente, şoferul de Tico nu e niciodată rău-intenţionat. El crede sincer că maşina sa are doar două dimensiuni – lungime şi înălţime – dar nu şi lăţime. Comportamentul său în trafic decurge din această prejudecată: din moment ce maşina lui nu are lăţime, posesorul de Tico consideră că poate să se bage relaxat oriunde încape o foaie de hârtie. Este extrem de uimit când aude zgomotul de table care se freacă una de alta deşi se băgase între două maşini între care i s-a părut că era loc berechet – când, ce să vezi, era mai îngust de un micron…
În cazurile rare în care a estimat greşit spaţiul în care a încercat să se bage –asta e, nu poţi să umbli tot timpul cu microscopul după tine să vezi unde ai loc să te bagi şi unde nu – posesorul de Tico nu consideră totuşi că şi-a zgâriat maşina. De fapt, n-o să recunoască în ruptul capului că automobilul lui iubit a păţit ceva. “Tablă bună, nu se mai foloseşte din asta la maşinile din ziua de azi”, o să spună emfatic – în timp ce se chinuie să iasă dintre fiarele contorsionate.
Am văzut deja că această maşină consumă foarte puţin, se conduce uşor şi încape oriunde. Dacă nu v-am convins încă să vă cumpăraţi un Tico (şi nu aveţi deja o bicicletă – atunci chiar nu avem cum să vă convingem să renunţaţi la un asemenea mijloc confortabil de deplasare, fie şi în favoarea altuia mai ecologic), este doar pentru că am lăsat la urmă cele mai importante calităţi: “nu se strică niciodată” şi “reparaţiile costă foarte puţin”. Desigur, poate o să întrebaţi: dar ce reparaţii, dacă nu se strică niciodată? Ei, nimic complicat, reparaţii uşoare: de pildă, dacă trece un TIR pe lângă voi şi vă aruncă de pe drum, trebuie să vă îndrepte cineva puţin tabla ca să rămâneţi măcar cu o placă de surf, nu?
PS: Ideea acestui text i-a venit aceluia dintre noi care nu a avut niciodată un Tico. Pentru săptămâna viitoare, celuilalt i-a venit şi lui o idee mişto: să scriem despre tipii care încep şcoala de şoferi iar apoi trec luni şi chiar ani, iar ei tot nu au acea bucăţică de plastic roz care îţi permite să conduci fie şi un Tico.