-V-o las la 1 500, numai pentru că-l ştiu pe domnu’. Ce să-i faci, lucrez în pierdere. O să dau faliment, că, la felul în care merg lucrurile…
E scund, uscat, cu ochi mici, căutând într-o parte în timp ce-ţi vorbeşte. Face mobilă. S-a agăţat de mine în timp ce prospectam piaţa pentru un bufet şi o etajeră. S-a prins imediat cam ce aş dori şi s-a oferit să-mi facă una la comandă. Preţul iniţial era de 1 000 RON, dar, pentru că am vrut altă culoare şi, în plus, trei scândurele pe care să-mi aşez paharele şi cănile, deasupra chiuvetei, a săltat brusc cu încă 500. Insista să-mi facă şi o masă, pentru un mizilic de 350 de RON. I-am zis că mă mai gândesc.
Am plecat de acolo cu impresia neplăcută că profit de bietul meseriaş, îl spoliez şi-l aduc la sapă de lemn. În drum spre ieşire, îmi pică ochii pe o masă identică cu cea propusă de el. Preţul: 200 RON.
Mda, avea dreptate omul că lucrează în pierdere: el era pregătit să mă ardă cu 40% în plus, şi i-am stricat socotelile.