Radu Pircă
• Secolul XX
Măcar despre participarea Franţei la Al Doilea Război Mondial putem spune că a fost veselă, spre deosebire de tragedia din Primul. Hitler a cucerit ţara într-o lună şi jumătate, cu o strategie inspirată din cărţile căpitanului Charles de Gaulle, respinse ca prostii de Statul-Major Francez după ce autorul refuzase să-l semneze ca autor şi pe mareşalul Petain. Acelaşi Petain, un om de mare caracter s-a bucurat să preia conducerea unui guvern colaboraţionist mai antisemit decât cel german (bine, aici probabil că românii nu-s cei mai indicaţi să arunce piatra). Când soarta războiului s-a întors în favoarea aliaţilor, trupele franceze care refuzaseră să capituleze, în frunte cu de Gaulle, s-au grăbit să fie şi ele pe acolo, măcar ca să facă poze “eu cu americanii eliberând Europa”.
În acest timp, sălbaticii cuceriţi cu un veac în urmă au început să-şi dea seama de valoarea militară a forţelor de ocupaţie şi şi-au proclamat independenţa. Comandanţii din colonii se pare că lipsiseră la cursurile de “represiune sângeroasă”, fiindcă fie au exagerat cu execuţiile, ca în Algeria, fie n-au putut înăbuşi revolta nici cu tancurile, ca în Vietnam. Vom încheia această istorie cu momentul bătăliei de la Dien Bien Phu (1954), în care un general s-a gândit că cea mai bună poziţie pentru a se apăra de vietnamezi e într-o vale înconjurată de păduri. În aceste condiţii, chiar şi Legiunea Străină a trebuit să-şi treacă în palmares prima sa înfrângere catastrofală.
P.S. Cu ocazia primul Război din Golf, în 1991, guvernul francez le-a propus americanilor ca divizia sa de elită, “Daguet”, să ducă greul luptelor, eliberând Kuwaitul, zdrobind Garda Republicană a lui Saddam şi cucerind Bagdadul, în vreme ce americanii şi-ar fi ocupat timpul cu resturile armatei irakiene. Faptul că războiul a fost totuşi câştigat de coaliţia anti-Saddam e un bun indiciu asupra soartei propunerii franceze.
– sfârşit –