Andrada Constantinescu
Se dau o sticlă de vin, două femei şi 3 tirbuşoane.
Personajele:
X – celebră deja din fragedă studenţie pentru îndemânarea-i înnăscută de a deschide sticle de bere cu cuţitul sau cu tocul uşii, ori sticle de vin cu cuţitul sau cu bătutul priceput al sticlei de podea ca să iasă dopul .
Cristina H. – fericita posesoare a unei lipse de îndemânare şi a unei preaameţeli perpetue, în ciuda cărora a ajuns totuşi la venerabila vârstă de înjurdetreizeci de anişori.
Dopul – personaj malefic, care are o singură idee în cap, şi anume împiedicarea fericirii personajelor noastre.
Sticla – personaj pasiv care priveşte ca vita lupta epică dintre Fete şi Dop.
Vecinul – participant inocent şi providenţial, care va pierde un pic din inocenţă la finalul piesei.
Actul 1
(acasă la Cristina H., sâmbătă seara, orele 21-22)
scena 1
Se ia primul tirbuşon. Tirbuşon din ăla şmecher, de care tata H. e mândru. Se bagă, se chinuie (şi tirbuşonul, şi dopul, şi sticla şi fetele), iar într-un final se rupe. Tirbuşonul.
scena 2
Se ia al doilea tirbuşon. Se bagă în aşa fel încât să încapă pe lângă restul tirbuşonului anterior. Se învârte, se fac poante, se trage cu ochiul şi apoi se reverifică aranjarea paharelor pe masă. Se trage cu sete de tirbuşon. Nimic. În final se rupe. Dopul. Iar în final se îndoaie. Tirbuşonul.
scena 3:
Se ia al treilea tirbuşon. Se repetă paşii de mai sus. Iar în final se blochează. Tirbuşonul, dopul, plus cele două protagoniste însetate.
Actul 2
scena 1:
Cele două personaje feminine pun mâinile pe sticla împodobită cu tirbuşoane şi cu doar juma’ de dop al dracului de încăpăţânat şi ies în disperare de cauză afară din casă. Se pândesc liftul şi scările, în speranţa de-a salva sticla de dopul cel rău cu ajutorul unei mâini vânjoase de bărbat. (Prilej de aoleouri cu privire la viaţa lor nefericită că dacă nu au bărbat de ce le neagă D-zeu şi un vinişor licoros?)
(Imaginaţi-vă două mimoze şi-o sticlă de vin încă nefuncţională, aşteptând să fie toate trei salvate!)
scena 2:
Se aude liftul. Brusc, Cristina H. înşfacă sticla olimpică şi fuge ca la ştafetă. Se aud nişte voci, un râset şi un POC divin!
Ultimul act, ultima scenă
(înapoi acasă la Cristina H.)
Două femei fericite sorb cu nesaţ din pocalele fericirii. Dopul îşi dă ultima suflare în coşul de gunoi. Tirbuşoanele, cât a mai rămas din ele, răsuflă uşurate că au scăpat din ghearele duşmanului şi din gâtul victimei. Sticla îşi dă, încet-încet, obştescu-i sfârşit…Timp în care, probabil, vecinul salvator visează rânjind discuţia pe care o s-o aibă mâine, cu colocatarii, pe băncuţa din faţa blocului. Lui X nu prea îi pasă fiindcă nu locuieşte aici, deci nu la ea se vor uita sus-numiţii colocatari mustăcind cu subînţeles.