Julius
În ultima vreme, am primit numeroase solicitări de a dona 2% din impozitul pe venit unor diverse organizaţii; de fiecare dată, solicitanţii m-au încredinţat că banii mei vor fi folosiţi în scopuri cât se poate de nobile, cum ar fi acţiuni caritabile sau ecologiste, întărirea societăţii civile sau difuzarea culturii în mediile tinere.
Primii care m-au căutat au fost nişte tineri care militează pentru terapia juvenilă prin lego. Prietenii lego-ului mi-au explicat că acest joc dezvoltă nebănuite abilităţi de învăţare şi disciplinează minţile tinere, invitându-mă să mă alătur, printr-o mică donaţie, luptei lor. Le-am făgăduit că voi reflecta serios asupra implicării mele în disciplinarea minţilor tinere, activitate atât de necesară societăţii noastre. N-am avut însă timp să studiez în amănunt problema, fiindcă imediat am fost asaltat de luptătorii împotriva cancerului mamar şi rugat să mă alătur lor. Direcţionând 2% din impozitul datorat statului către duşmanii cancerului la sân, voi putea ajuta la realizarea unui număr semnificativ de mamografii şi, implicit, la păstrarea unei stări de sănătate corespunzătoare a societăţii noastre.
Apoi, am fost solicitat să sprijin teatrul pentru liceeni. Manifestările culturale dedicate tinerilor aflaţi la vârsta critică a alegerii unui drum potrivit în viaţă sunt întotdeauna binevenite, iar recunoştinţa tinerilor pentru gestul meu va fi pe măsură. Nu mi s-a explicat şi cum se va manifesta această recunoştinţă – cumva, în loc să-mi spună “mai stai şi pe-acasă, mortăciunea dracului, că nu mai are loc omul de voi în autobuz!”, îmi vor ceda locul pe scaun?
Cei mai numeroşi şi mai insistenţi sunt ecologiştii. Zilnic, primesc mailuri emoţionante de la prietenii Roşiei Montane, Deltei Dunării, plajei şi pescăruşilor; de la duşmanii urbanizării şi globarizării, ai combustibililor fosili, ai bateriilor cu litiu şi ai pungii de plastic. Mi-aş dori foarte mult să mă implic în salvarea Pământului, dar momentan mi-a sărit o tastă de la laptop şi nu intră la loc, iar asta mă preocupă mai mult decât soarta Roşiei Montane.
Pe această cale, îmi exprim public dorinţa ca cele două procente din impozitul pe care îl datorez statului să fie arse. Sau, dacă nu se poate, să rămână ca până acum – să le fure Videanu, măcar ăsta toacă banii în linişte, nu-mi trimite un mail să-mi mulţumească şi să mă asigure de prietenia lui de câte ori îşi ia o băutură cu umbreluţă.