4mall
Masaaii/maasaii/masaaii (scrieti cum vreti, ca se citeste la fel) formeaza un trib de care presupun ca ati auzit, fie macar ca ati prins ceva pe NatGeo inainte sa inceapa Private Spice. Cu tot renumele lor, nimeni nu a putut sa ma avertizeze ca masaaii sunt un fel de evrei ai Africii. Sa vedeti:
Prima oara cand am vazut o tanti masaai pe strada, japonezul din mine a decis sa ii faca o poza. Numai ca tipa, cand a observat obiectivul camerei, si-a acoperit fata mai rau ca o araboaica. Ulterior am aflat ca omuletii astia, dupa ce si-au dat seama ca pentru turistii albi tribul lor reprezinta o ciudatenie, au inceput sa isi protejeze drepturile de autor si sa bage taxa de poza, ca la muzeu.
Curiosi din fire (eu si coana Aldehida; doar nu credeati ca ma lasa sa plec in luna de miere fara ea), am muscat momeala si ne-am dus intr-un sat de-al lor, porniti sa-i studiem indeaproape. Asa am aflat ca majoritatea masaailor locuiesc, conform traditiei ancestrale, in colibe facute din lemne, fan, pamant si balega, se hranesc exclusiv cu carne, lapte si sange de vaca/oaie/capra, si folosesc drept arme doar bate de lemn, sulite (ce-i drept, de fier) si scuturi din piele de vaca. Cu toate astea, tribalii stiu cursul valutar de parca Wall-Street-ul ar fi o artera ce face legatura dintre Serengeti si Ngoro-Ngoro.
Mai exact, pretul unui bilet de intrare intr-un sat Masaai (da, nu va mirati, se plateste bilet la intrare. De asta v-am zis ca sunt niste evrei mai bronzati) este de 20 de euro/25 de dolari/35.000 shilingi tanzanieni. Dai banul, ii vezi; nu dai, n-ai decat sa te uiti la Discovery.
Deja eram 2 cupluri de turisti in sat (se pare ca si nemtii sunt curiosi sa afle cate ceva despre rasele neariane), iar din cei doi ghizi disponibili noi ne-am procopsit cu ala mai inalt (ad-hoc, i-am poreclit Giraful si Piticul). Giraful, dupa ce ne-a luat dolareii, ne-a tras un ranjet de bun venit, care ar fi putut foarte bine sa insemne si “fraiere, te-am facut la bani”. Imediat am fost inconjurati de niste razboinici inarmati cu sulite, care au inceput sa topaie energic. Se pare ca nu prea stiam noi sa interpretam mimica masaailor, pentru ca, desi am fost asigurati ca dansul reprezinta modalitatea lor traditionala de primit musafiri, noua ne-a creat o senzatie de “albitura, zi mersi ca nu-ti tai gatul”.
Odata terminat baletul, am intrat propriu zis in sat, unde initial am asistat, si ulterior am si participat (razboinicii pot fi cateodata foarte convingatori) la un concurs de sarituri in inaltime. Desi Giraful mi-a zis pe un ton foarte serios ca nu m-am facut deloc de ras, eu eram deja convins ca smecherii din NBA tin cantonamentele in Tanzania.
Dupa repriza de topaieli, eu am trait o senzatie de fericire nespusa cand am fost invitati sa vizitam o casa de masaai. Am spus fericire pentru ca intrarea in coliba e facuta parca pentru iepuri, iar simplul fapt ca am reusit sa ma inghesui prin gaura aia minuscula m-a facut sa ma simt slabanog (ce, credeati ca numai femeile au apasari legate de greutate?).
Socul cel mare a venit dupa ce am trecut de usa si am fost poftiti in “sufragerie”, unde m-am simtit din nou obez (nu de alta, dar dupa ce ca toata casa ocupa 3 mp, mai e impartita si in 3 camere). Partea buna cu lipsa de spatiu e ca de aici se nasc mai multe avantaje (pun pariu ca nu va asteptati la asa ceva).
In primul rand, conform statisticii facute de ghid, pe la ora 3 dimineata incepe sa fie frig, iar focul de tabara pe care il incropesc din 2 bete puse unul peste altul e suficient pentru toata casa.
In al doilea rand, barbatii pot sa invoce lipsa de spatiu ca sa plece in alta parte. Cultura Masaai spune ca poligamia rulz, asa ca orice mascul are voie sa isi ia cate neveste isi permite. Si aici ma refer la faptul ca fiecare nevasta costa fix 20 de vaci. Daca e sa ma intrebati pe mine, aici miroase a discriminare, pentru ca indiferent daca tipa arata ca Angelina Jolie sau ca Oana Roman, tot dooj’ de vaci ai de dat. Pe de alta parte, or din cauza ca toate femeile masaai sunt urate, or din cauza ca toate sunt rase in cap, eu mai mult de 3 capre si o oaie n-as da pe nici una.
va urma
(de fapt, am fost nevoiti sa intrerupem putin textul pentru a-i da ocazia lui 4mall sa-i explice coanei Aldehida ce a vrut exact sa spuna cu ultima fraza)