Am descoperit care e treaba cu emo chiţ!
Emo boys sunt ăia care acum câţiva ani se tundeau cu chică şi îşi făceau şuviţe cu apă oxigenată iar emo girls sunt alea care se făceau permanent în partea de sus a capului, restul podoabei lăsând-o să atârne, făcându-le să arate precum nişte pudeli, urmând ca la maturitate – adică atunci când se angajau în câmpul muncii, vânzătoare la raionul mezeluri – să adopte o ţinută de adevărate lady, lăsându-şi părul lung până la cur şi vopsindu-l roşu direct peste negru. Atât boys cât şi girls îşi păstrează însă intactă şi nealterată podoaba de la subraţ, asta e o cutumă de-a lor.
Emo chiţ din România nu se lasă în nici un caz impresionaţi de HIM, My Chemical Romance sau Panic at the Disco, din cauză că nu au auzit de ei, în schimb suferă profund atunci când Salam, Minune sau Vijelie le fac la ureche confesiuni profund filosofice despre viaţă.
Emo româneşti sunt defapt noii manelari. Îi ştiu, i-am auzit vorbind în dialectul lor inconfundabil, mânca-ţi-aş, le-am ascultat muzica din telefoane, m-am aşezat pe ciunga lăsată de ei pe scaune, mă feresc în mod constant de cojile lor de seminţe precum Neo de gloanţe, în Matrix.
Faza bună e că putem sta liniştiţi, nu se vor înregistra cazuri de sinucideri în rândul copiilor emo din România.
Faza naşpa e că putem sta liniştiţi, nu se vor înregistra cazuri de sinucideri în rândul copiilor emo din România.