Julius Constantinescu
În momentul în care scriu aceste rânduri, portul meu popular, de cetăţean pe încălzire centrală cu caloriferele reci, e compus din: tricou de corp – bluză cu mânecă lungă – hanorac, pantaloni de trening, ciorapi şi papuci de casă tip ursuleţ de pluş, care trebuie că-mi vin foarte şic. Pe cap port glugă, iar pe spate o pătură aspră, care mă înţeapă la gât, dar foarte călduroasă. De asemenea, mai am o pătură în care mi-am vârât picioarele.
Din cauza tastaturii destul de mici, nu pot să scriu cu mănuşi. Din acest motiv, pare că am mâini cu degete retractabile: în momentul în care mă opresc din scris, degeţelele dispar imediat îndărătul mânecilor.
În faţă, pe birou, am o cană de cafea caldă. Din cauza temperaturii scăzute din cameră, cafeaua din cană se răceşte în aproximativ două minute – ca să o menţin mereu caldă, sunt nevoit să întrerup destul de des scrisul şi să alerg la bucătărie s-o încălzesc din nou. Drumurile la bucătărie ajută circulaţia periferică şi previn apariţia degerăturilor la degete.
Fiind foarte frig, ţin toate geamurile închise. Prin urmare, fumul de ţigară formează o pâclă deasă şi, probabil, urât mirositoare – din fericire, îmi curge nasul în neştire şi n-am miros de două zile.
Peste 5.000 de ani, când extratereştrii vor ajunge pe Pământ şi mă vor găsi perfect conservat într-un cub de gheaţă, vor trage probabil următoarele concluzii: “Planeta a fost populată cândva de fiinţe inteligente, care cunoşteau scrisul şi chiar aveau un fel de maşinării la care scriau. Din alte puncte de vedere, însă, erau destul de penibile: exemplarul găsit avea o înălţime de 1,87 m şi totuşi purta papuci de casă tip ursuleţ de pluş. Se pare că specia lui a dispărut pentru că nu avea capacitatea de a prevedea lucruri; de pildă, în fiecare an era luată pe nepregătite de sezonul rece”.