Vivi Floricica
Observai azi dimineata pe covor niste chestii mici si negre. Cand ma uitai mai bine, vazui ca erau mai multe. Statui un pic pe ganduri, ma gandeam eu la ceva, dar mi se parea ireal. Ce vedeam eu erau cacareze de sobolan, clar. De unde sobolani la noi in casa?
Hm, o fi. Mi se parea un pic posibil… Cacarezele erau in coltul lui LaptucaPEACE, locul cu calculatorul, loc unde eu nu ajung decat cu negocieri sau cu mancare, mai rar cu aspiratorul.
M-am urcat imediat in motul patului si am inceput sa bobinez. Sa-l sun pe barbatu-mio, zic, primul lucru. Draci! Telefonul era in cealalta camera… Varianta asta, desi geniala, a picat prost. Cum patul era aproape de calculator, incep sa ma intind (Nadia Comaneci la paralele era o biata scolarita pe langa mine) sa aprind calculatorul si sa intru pe mesinger sa cer ajutor. In timp ce eu executam acest triplu tulup tavalit, imi dau seama ca barbatu-mio nu e pe mesinger, iar pe aia de la deratizare nu-i am in lista.
Daca tot eram in acest perfect echilibru, cu coatele pe masa si cu picioarele in pat, ma intind pana la coltul celalalt al mesei sa-mi iau punga de stafide, macar sa am ce manca pana voi fi salvata.
Revin in pat, ma asez confortabil si incep sa astept mancand stafide. Ma mai uitam din cand in cand sa vad daca apare cumva sobolanul pana cand imi dau seama ca or mananc eu cacareze de sobolan, or se caca sobolanul stafide.
Nici nu stiu cum de am putut sa ma gandesc la asa ceva. Trebuia sa imi dau seama ca singurul animal care ar putea trai cu mine-n casa e barbatu-mio.