Daily Cotcodac

Un sclav al Codului Rutier

Julius Constantinescu

După taximetristul care l-a cunoscut pe Dr Alban, taximetristul care a terminat Academia de Arte şi taximetristul care a dat mâna cu Gigi Becali, am mai cunoscut un taximetrist special: pe taximetristul care nu iese din litera Codului Rutier nici picat cu ceară.

Mă grăbeam groaznic, aşa că am luat un taxi. Mă arunc înăuntru şi-i spun şoferului: “La două, trebuie să fiu la Scânteia. Bagă!”. Omul se întoarce alene, îşi aranjează în linişte icoana de pe bord (Dumnezeu nu vedea foarte bine prin lunetă şi nu-l putea feri ca lumea de accidente), îndepărtează un fir de praf imaginar de pe bord, scoate capul pe geam şi stă. “Păi, nu plecăm?”, întreb. “Staţi aşa, să treacă ăştia”.

După ce trec vreo 500 de maşini, plecăm şi noi. Ne apropiem de intersecţia de la Dimitrov; e verde, n-are nici o maşină în faţă, dar el merge cu 30 km/h. “E voie cu 50”, zic (nu-i mai spun că până la 61 nu sunt prevăzute sancţiuni, să nu creadă că-s vreun vitezoman dement). Exact când ajungem la semafor, se face galben; omul opreşte. Mă abţin cu greu să nu-i dau un pumn în cap şi-l întreb: “Ce faci, prietene?”. “Păi e galben”, zice el. “Aşa, şi?”. “Păi n-am voie să trec pe galben”, mă lămureşte. Mi se urcă tot sângele-n cap şi, vreo 5 minute, îi spun că are voie să treacă pe galben şi-i explic şi de ce (adevărat, ai voie să intri pe galben doar dacă viteza nu-ţi permite să opreşti în condiţii de siguranţă, ceea ce la el nu era cazul). Nu-l scot din ale lui, el ştie că nu e voie pe galben.

Trei intersecţii mai încolo, îi sugerez s-o ia puţin pe linia de tramvai, să nu pierdem şi stopul ăsta. Opreşte în capătul coloanei şi mă dojeneşte: “Stiţi că nu e voie pe linia de tramvai”. De data asta, nu pot să-l contrazic: are dreptate. Stăm vreo 15 minute, până trec vreo 20 de şoferi care habar n-au că nu e voie pe linia de tramvai, şi-mi jur că, dacă ajunge la Scânteia cu un singur minut peste ora 2, îl sugrum cu mâna mea. Pe drum, aflu o mulţime de lucruri utile – n-ai voie să calci linia continuă (îţi cade mâna), eşti nesimţit dacă nu inviţi absolut toţi pietonii să treacă strada (nu te-ajută Dumnezeu) şi nu e frumos să nu laşi alţi şoferi să intre înaintea ta (retrogradează băieţii).

La Scânteia, i-am dat exact cât bătea cursa, nici o mie de lei mai mult – sunt sigur că nu primea bacşiş.