Nu-i suport pe nesuferiţii ăia care vin şi-ţi bagă în ochi un buchet ofilit de trandafiri şi se uită la tine precum ofiţerul de credit, atunci când te văd cu o gagică la terasă.
Am încercat odată să le explic că, în ciuda aparenţelor, eu şi cu nevasta-mea nu suntem împreună, deci n-aş avea un motiv destul de întemeiat ca să-i iau flori. Săptămâna aia am învăţat să calc!
Ultima dată i-am zis că, ce rost are să-i iau flori, că ne cunoaştem deja de mult timp…. Încă mai am degetele creţe de la spălat vase, a fost “rândul meu” toată săptămâna…
Nu ştiu ce-am să le mai zic data viitoare, ca să scap de ei, dar în acelaşi timp să pot păstra şi onoarea şi integritatea familiei neafectate. Dacă m-aş scuza şi le-aş spune că nu e nevoie, că i-am luat flori pe anul ăsta, că a fost deja ziua ei, mi-e frică. Mi-e frică de integritatea bugetului familiei, de tot ce înseamnă acel proces complicat de administrare a cheltuielilor şi facturilor, de eventuala lipsă a minunatelor spaghete cu ton, mi-e frică de vasul de la veceu, care a început iar să curgă, de bicicletele alea care scârtâie ca dracu şi li s-au slăbit de tot frânele, de plinta aia care s-a desprins de la perete şi cel mai şi cel mai mult mi-e frică de faptul că avem, şi anume, două dormitoare!