Julius Constantinescu
Acum, când înţeleg mai bine democraţia, când sunt familiarizat cu normele juridice europene, iar drepturile omului înseamnă mult pentru mine, simt nevoia să mă autodenunţ (bineînţeles, ştiu şi că faptele s-au prescris între timp): pe la începutul anilor ’90, împreună cu tata, am sechestrat, i-am răpit libertatea, am molestat şi am supus torturii psihice un hoţ (mă rog, pe vremea aia se chema că am pus mâna pe el şi i-am dat omorul).
Într-o seară, pe la vreo 10, în timp ce ne uitam la televizor, sună cineva la uşă. „Nea Costică”, zice vecinul care sunase, „vezi că e cineva la tine pe balcon”. Aveam două balcoane şi am ţâşnit instantaneu, eu spre un balcon şi tata spre celălalt. Deschid uşa, hoţul sare peste balustradă şi o şterge în stânga – fix în braţele lu’ tata, care sărise şi el din balcon şi-l aştepta după colţ. Eram student pe vremea aia şi hoţul, când sărise din balcon, nu lăsase hainele din mână: aveam blugii ăia buni, evazaţi, tricoul cu Doors şi geaca meseriaşă cu „Celelalte Cuvinte” la uscat, le luase pe toate. În timp ce tata îi dădea la pateu, eu îi căram şuturi în spate (dacă voi ştiaţi că hipioţii sunt împotriva violenţei, încercaţi mai întâi, de pildă, să-i luaţi unuia vodca de sub nas). După ce i-am dat omorul, a sunat tata la poliţie. La faţa locului, poliţistul i-a citit cetăţeanului hoţ drepturile (mi se pare că avea dreptul să nu spună nimic şi să-şi ferească faţa), apoi a tăbărât cu pulanul pe el, să se-nveţe minte altădată să mai fure din casele oamenilor la ora aia, când începea serialul lui preferat, „Jack şi grăsanul”.
La sfârşit, toţi eram morţi de oboseală: eu, tata şi poliţistul de cât dăduserăm, hoţul de cât primise. „Ce facem, dom’ şef, cu ăsta?”, l-a întrebat poliţistul pe tata, scărpinându-se sub caschetă. S-a uitat tata la hoţ, l-a întrebat de unde e, i-a ţinut puţină morală şi i-a făcut semn poliţistului să-l lase în plata Domnului: „Dă-l încolo de amărât, se bucura la un chilot şi-un tricou…”. După care am plecat fiecare la treburile lui fără prea multă vorbă, pentru că, pe vremea aia, hoţul era hoţ, păgubaşul – păgubaş, iar poliţistul încă mai era puţin miliţian.