Julius Constantinescu
Pe vremuri, instalatorii pe care-i ştiam eu se numeau nea Bulgaru, nea Mitică sau nea Tănase. Îi găseai imediat, lucrau repede şi nici nu cereau mult. Dacă le dădeai şi ceva de băut, erau prietenii tăi cei mai buni şi, la plecare, îţi spuneau de zece ori să-i suni oricând ai nevoie, chiar şi la 2 noaptea. Instalatorii erau nişte tipi simpatici, care i-ar fi împuşcat în cap pe corupţi, ştiau de ce nu merg lucrurile-n ţara asta, erau tobă de fotbal, plus că se culcaseră cu o groază de femei superbe care, sub pretextul că li s-a spart o ţeavă, obişnuiesc să cheme instalatori şi să facă sex cu ei.
Acum câteva zile, am avut nevoie de un instalator. Două ore, am dat telefoane, încercând să găsesc unul. „Băăă”, urlam disperat în telefon, „îl iau io cu maşina, numai să vină!” (din păcate, să-l iei cu maşina de-acasă pe instalator a devenit ceva banal, nu mai impresionezi pe nimeni cu asta; poţi, eventual, să speri că vine dacă-i promiţi că trimiţi elicopterul după el). Într-un final, am reuşit să dau de domnul Damian, care, înţelegând că am o urgenţă, a acceptat să mă ajute.
Domnul Damian a coborât dintr-un Peugeot 307, îmbrăcat într-un costum impecabil şi mirosind a parfum scump. Şi-a luat din portbagaj trusa de scule şi salopeta îmbrăcată în husă şi mi-a cerut permisiunea să se schimbe. A lucrat în tăcere, ca un adevărat profesionist; în timp ce nea Tănase mi-ar fi povestit, cu lux de amănunte, preferinţele sexuale ale unui intelectuale perverse din Berceni, căreia i-a schimbat nu demult un robinet, domnul Damian era pe deplin concentrat asupra unei garnituri rupte, ce trebuia schimbată. Din când în când, aruncam cu discreţie o privire şi mă îndepărtam în vârful picioarelor, cu sentimentul că tocmai am deranjat o partidă ce urmează să desemneze noul campion mondial la şah.
Când a terminat, domnul Damian s-a spălat, şi-a pus costumul său elegant şi a acceptat, în sfârşit, o cafea (probabil că-l întorsesem din drum şi nu apucase să ajungă la BT Caffe). Aşa am aflat că, în ciuda unei aparente prosperităţi, domnul Damian are serioase probleme financiare. Mi-a vorbit pe larg despre obstacolele pe care le întâmpină în obţinerea unui credit pentru cumpărarea unui Volvo S40 şi am deplâns amândoi soarta instalatorilor cinstiţi, nevoiţi să recurgă la tot felul de tertipuri ca să-şi poată cumpăra un rahat de Volvo. Mi-a cerut 600.000. I-am dat cu plăcere şi i-au urat să-şi cumpere cât mai curând maşina, întrucât de mult visez să-mi sun amicii din Beiuş şi să le spun: „Bă, la Bucureşti se trăieşte atât de bine, încât până şi instalatorii care-ţi repară o ţeavă umblă în Volvo”.