Vivi Floricica
Hazardul a facut ca sotul meu sa-si cumpere acum vreo doi ani o motocicleta. Acum vorbesc corect si ii zic motocicleta, pe atunci ii ziceam minimobra si, dupa ce mi-a explicat el cateva detalii tehnice, pe care nu le-am inteles, evident, am inceput sa-i zic motoreta. Asa imi venea, stiti chestia aia cu reflexul… Cu timpul, reflexul a capatat si motocicleta.
Motoreta era singurul nostru mijloc de transport, am facut toata tara cu ea, saraca…
Ne-a venit randul sa mergem si la mine, in Oltenia. Acu’, in mintea mea, ma si gandeam cum o sa apar eu la mine in sat cu motoreta, pfuuu, nebunie curata. Ma gandeam si la ai mei, cand or vedea ei ditamai zmeul (asa ii ziceau prietenii sotului meu), o sa ramana cu gura cascata. Parca o si vedeam pe mamaia cum alearga prin sat sa spuna ca a venit nepoa-sa cu un motociclist pe acasa si ca e baiat bun, are meserie, e dintolog…
Plecam la drum. Toate bune si frumoase, facem Bucuresti-Pitesti de n-am apucat sa vad nimic, basca imi mai venea si sa vomit ca mancasem carnati inainte sa plec si ragaiam in casca.
Cand mai aveam vreo 30 de kilometri, hop, ne opreste politia. Taman bine, in gandul meu, ca ma durea noada pe saua aia. Ma dau jos, cu gandul sa ma plimb un pic ca intepenisem de tot, si aud: “Moama, ce e asta? Honda? Vino, ba, sa vezi si tu!”. Cand ma intorc, nea politistul cu ochii cat pumnul si cu gura cascata isi chema colegul, timp in care ocolea motoreta ca hienele alea hamesite de le vad eu pe Discovery. N-avea omul nicio treaba cu acte si alte faze de genul asta, pe el interesa in cat timp am ajuns de la Bucuresti pana acolo. In fine…
Plecam. Ajungem, intr-un final, la mine in sat. Barbati-miu mergea cu viteza. Imi venea sa-l strang de gat, “stai dracu, mai incet, sa ma vada si pe mine a lu’ Gagiolea ca ma dau pe motoreta.” Ajungem, cat ai zice prima silaba din “peste”, la mine acasa.
Acolo, ati ghicit, iese tot neamul in strada, rasete, hahaieli… “cat prinde?”, “cat a costat?”, “n-am vazut asa ceva decat la televizor”, “nu ti-e frica, Vivi?”…
Tataie, omul a carui parere conteaza mult pentru mine, se uita de la distanta. Nu s-a bagat in nicio discutie, dar cand am ajuns in langa el: “Ma, taica, frumoasa motoreta, da’ n-ati gasit, ma, si voi una cu atas? Rade lumea de noi cand te vede cocotata in spinarea astuia…”