Ionuţ Şendroiu
Tocmai se lumina de ziuă când microbuzul a oprit în satul de pescari Gansbaay, în dreptul unei clădiri albe care avea deasupra intrării mulajul de ipsos al unui mare rechin alb, zâmbind flegmatic. Acesta era sediul agenției care organiza scufundări în strâmtoarea cunoscută sub numele de Aleea Rechinilor.
Sharks Alley
Circa 30.000 de foci se împerechează anual pe insula Dyer, situată la câțiva kilometri în largul Gansbaay, iar lecțiile de înot ale puilor de focă atrag în zonă cele mai mari exemplare de rechin alb din lume. Acești giganți patrulează prin canalul îngust dintre insula Dyer și Geyser Rock, locul preferat al focilor juvenile pentru primele contacte cu oceanul. Imaginile cu rechini monstruoşi țâșnind din valuri cu câte un pui de focă în fălci, pe care le puteți vedea pe orice motor de căutare, dacă tastați ”great white shark hunting seals”, sunt fotografiate în această zonă. Perioada în care puii de focă încep să se aventureze în apă ține din mai până în octombrie, dar, datorită boom-ului turistic generat de scufundările în cuști metalice din Gansbaay, supranumit acum The Great White Sharks Capital of the World, firmele care organizează scufundări momesc zilnic rechinii cu resturi de la fabricile de peşte din zonă, ceea ce face ca, practic, în orice zi din an ai șansa de a-ți delecta retina cu fălcile unui mare alb. Singura diferență este că, dacă mergi în ”extra-sezon”, rechinii care îți vor izbi cușca vor fi mult mai flămânzi.
Capitala Mondială a Marilor Rechini Albi
Cei doisprezece amatori de adrenalină ne-am strecurat afară din microbuz și am intrat pe sub rechinul de ipsos în sala de recepție a firmei, unde am fost primiți cu cereale, iaurt și alte ingrediente din categoria ”mic dejunul unei dive”. În instrucțiunile de pe site-ul agenției eram avertizați să nu mâncam chestii grele înainte de scufundare și să ne bazăm pe ceea ce ne vor oferi ei. Mic dejunul lejer va fi urmat de instructajul de siguranță și îmbarcare.
Mi-am umplut o cană cu cafea fierbinte și am ieșit pe plajă. Oceanul urla, izbindu-se de stânci și cu fiecare pas pe care îl făceam pe nisipul rece, aveam senzația că mă apropii de un gigantic congelator lăsat cu ușa deschisă. Practic, dincolo de linia orizonutului, ”pe malul celălalt”, ca să zic așa, era Antarctica, dar nu îmi imaginasem că voi simți acest detaliu geografic direct în oase.
Soarele a răsărit dintre colții unui promontoriu zimțat ca o mandibulă de crocodil preistoric, iar valurile agitau kelp-ul precum brațele unor naufragiați fantomatici. 
M-am așezat pe o stâncă de la baza digului și, sorbind o gură zdravănă de cafea, am observat trei tipi desprinzând o barcă de la cheu și pornindu-i motorul. Al treilea val pe care l-au tăiat în timp ce ieșeau în larg le-a ridicat prova aproape vertical, învelindu-i într-o perdea de spumă. În momentul ăla am realizat că am uitat să pun în rucsac ceva esențial: pastilele pentru rău de mare! Pusesem, în schimb, ochelari de soare și cremă de protecție solară!
O rafală de stropi reci mi-a înțepat fața și buzele, sărându-mi cafeaua. M-am întors în sediul agenției – răsăritul ăsta începuse să devină mult prea dramatic pentru mine…
Anastasia și Sânziana luptau cu somnul în fața unor cești cu ciocolată caldă. Cum am intrat, Senzy mi-a arătat pe perete un poster care avertiza că scufundarea în cușcă este interzisă copiilor sub 12 ani.
– Nu mi se pare corect, eu pot să-mi țin respirația sub apă mai mult decât mami, protestă ea, cu o mină tristă.
Mami, privind îngrijorată felul în care spumega oceanul, a admis că vine cu noi până la canalul rechinilor, dar că ea, în apa aia, în nici un caz! Le-am trimis la vestiar să-și îmbrace, pentru orice eventualitate, costumele de baie și m-am dus să plătesc excursia.
– Patru persoane, zic, întinzând cardul. Doamna vine la bord, dar nu se scufundă.
– Trebuie să demonstrați că ambii copii au peste 12 ani.
– Cea mică va împlini 11 peste doar câteva luni, recunosc.
– Patru plimbări și două scufundări – pentru dumneavostră și fetița cea înaltă, recită operatoarea. În câteva minute începe instructajul.
Cușca
Formată din bare de oțel de 2,5 cm grosime, avea circa 2,20 m înălțime și era suficient de lată pentru a primi 6 adulți normoponderali. Cam cât 2 paturi duble, puse unul lângă altul. Odată băgat înăuntru, nu prea mai aveai loc să te întorci de pe o parte pe alta, erai ca un amant ascuns în șifonier. Un șifonier făcut din bare de oțel, ce-i drept. Podeaua era formată dintr-o placă metalică cu striații anti-alunecare. La circa un metru și jumătate de podea, o bară din oțel învelită în cauciuc traversa pe orizontală cușca dintr-un capăt în celălalt, prin interior.
– De asta vă țineți, spuse instructorul, strângând-o demonstrativ cu ambele mâini. E interzis să vă țineți de barele verticale, ca pușcăriașii din filme, oricât de comod vi s-ar părea asta. Orice deget scos în afara cuștii poate fi retezat în secunda următoare. De fapt, e interzis să scoateți în afara cuștii orice parte a corpului, indiferent dacă vedeți sau nu rechini în apropiere. Apropiere este o noțiune relativă când e vorba de marele alb, ei pot înota cu 50 km/h! Clișeul cu înotătoarea dorsală, care se vede deasupra apei ori de câte ori se apropie rechinul, e o vrăjeală de la Hollywood. Rechinul îți poate amputa piciorul fără să scoată înotătoarea dorsală din apă. În plus, vizibilitatea subacvatică va fi redusă azi, iar ochiul vostru nu e suficient familiarizat să distingă în timp util un rechin care se apropie. Folosirea țevilor de snorkeling sau a tuburilor de oxigen este interzisă. S-a constatat că zgomotul făcut de aer prin aceste dispozitive irită rechinii și, credeți-mă, marele rechin alb nu este ceva ce vrei să enervezi, chiar dacă te simți protejat de barele ăstea de oțel. Unii pot cântări 500 de chile, mai mult decât toți cei 6 care veți fi în cușcă în clipa aia. Trageți aer în piept, vă băgați capul sub apă și vă țineți respirația. Circa 50 cm din partea superioară a cuștii vor fi menținuți mereu deasupra apei, pentru siguranță. Firma noastră se laudă cu zero la sută accidente, vă rugăm să nu ne distrugeți această statistică!
Cum nimeni nu a avut întrebări, am început îmbarcarea. În drum spre debarcader, am luat o piersică și un baton cu cereale Şi piersica şi batonul cu cereale urmau să aibă soartă extrem de zbuciumată în cursul acelei zile.
– va urma –
Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.