Daniela D.
Până să văd yoghini în carne și oase, citisem o grămadă de cărți despre yoga, pentru că la vremea aia citeam de-a valma tot ce îmi pica în mână, cu siguranța că pricep ce citesc și că asta mă face mai deșteaptă, teorie care s-a dovedit ulterior, în repetate rânduri, falsă.
Am văzut prima oară yoghini la Costinești, când nu m-a izbit aerul lor profund spiritual pe care mă așteptăm să îl aibă și nu îl aveau, ci m-a surprins cât de mult tăceau. Îi vedeam pe plaja nudiștilor, singuratici și abătuți, cu un aer neglijent și deloc preocupat de flecuștețe lumești, așa cum șade bine celor ce au înțeles sensul vieții. Nu vorbeau unul cu altul, nu râdeau, nu alungau muștele care se așezau pe ei, nu păreau c-ar observa nici dacă îi calci pe cap. I-am văzut înlănțuiți în “spirală” ca să mute axa pământului sau o bazaconie de felul ăsta.
Yoghinii de la Costinești m-au ținut astfel departe de aprofundarea științei yoga, față de care simțeam o difuză și inexplicabilă atracție. Poate aș fi depășit însă impasul spiritual în care mă găseam, dacă nu s-ar fi întâmplat ca prietena mea de atunci, Ligia, să devină yoghină.
Era o fată relativ frumușică și deșteaptă, veselă și tonică. În vacanța de vară de după primul ei an de studenție m-am dus la ea acasă și am văzut la capul patului poza înrămată a unei bufnițe zburlite, despre care am crezut că este noul ei iubit. “Altceva mai bun decât bulbucatul asta nu ai găsit?”, am întrebat-o eu, cu profundă înțelegere. Mi-a explicat că nu e iubitul ei, că este un fel de învățător spiritual și că îl cheamă Grig. “Grig Bivolaru” – a pronunțat ea rotund și apăsat. “E foarte urât”, am zis eu, cu profunzime. “Și de ce îl ții la capul patului, dacă nu-i iubitul tău?” Mi-a zis ceva de energia care vine dinspre poza aia și care îi face ei bine în nu știu ce fel pe care eu nu l-am putut pricepe, fiind o ființă inferioară. Mi-a spus că atunci când intră Grig în încăpere, se despart apele sau așa ceva, cuvântul “spirit” apărea foarte des în relatarea ei. Mi s-a părut complet dusă.
A mai trecut un an și ne-am întâlnit în următoarea vacanță de vară. Slăbise foarte mult și părea bolnavă. Nu mai râdea, nu mai era nimic din seninătatea ei de odinioară. Avea o relație complicată de aproape un an cu un yoghin, se întâlniseră pe când stăteau împreună în floare de lotus și rămăseseră încârligați. El mai avea însă o iubită, și ea yoghină, ceea ce în lumea lor nu trebuia să constituie o problemă. Yoga presupune o mare deschidere spirituală, care te ajută să nu te deranjeze niciun pic când iubitul tău i-o trage altei iubite a lui, iar tu stai la ușă să îți vina și ție rândul. Cam așa decurgeau lucrurile. Ligia era prietenă cu Monica, iubita iubitului ei, iar iubitul ei își îndeplinea datoriile spirituale față de cele două iubite ale lui în mod organizat, conform unui calendar stabilit în comun. Pentru toată lumea era aranjamentul perfect, mai puțin pentru Ligia, care nu avea curajul să recunoască că, de fapt, suferă într-un mod cu totul nespiritual și demn de dispreț pentru un adevărat yoghin. Mi-a povestit că relațiile de tipul asta sunt uzuale și că energia sexuală este o energie sacră, care nu trebuie canalizata în mod egoist între aceiași doi parteneri. Până una alta, de atâta spiritualitate ea slăbise vreo 8 kilograme și se stingea pe picioare.
Atunci am înțeles eu că nu sunt destul de spirituală ca să fac yoga.
Am avut însă un iubit yoghin pentru o scurtă perioadă de timp. M-am prins imediat că între un yoghin și un neyoghin nu poate exista o relație mai strânsă decât cea dintre o barză și un tractor, de exemplu. Principala problemă dintre noi a fost că un yoghin nu poate furniza unei neyoghine reperele de care aceasta din urmă are nevoie ca să funcționeze optim. O neyoghina are nevoie de minimum două informații atunci când și-o trage: 1. când începe și 2. când se termină.
Bun, când începe te mai prinzi și singură. Uneori. Dar dacă nu observi când se termină, ai o problemă. Cu un yoghin poți să pedalezi în gol ca pe o bicicletă de pe care a sărit lanțul. Și nu, nu e nimic plăcut în asta. Dacă nu știi unde e linia de finish și dacă ea nici nu se întrezărește cât de cât la un orizont oricât de îndepărtat, aproape sigur ajungi să arunci prosopul în ring și să abandonezi meciul. Iubitul meu yoghin mi-a explicat că numai bărbații cu totul nespirituali ejaculează. Dacă nu vrem să fecundam precum un îngrășământ ogorul (nu, mulțumesc – am zis, sunt prea tânără), atunci energia salașuita în sperma lui prețioasă se convertește înapoi în spirit, de acolo de unde și vine. E un fel de circuitul apei în natură sau, cel puțin, atât am reușit eu să înțeleg. Sperma aruncată așa, aiurea, secatuiește și sărăcește bărbatul. Sperma se reciclează, precum hârtia. Am ascultat atent și i-am zis că a fost un lucru interesant să îl cunosc. L-am mai întrebat așa, de curiozitate, de ce abia umblă pe drum, de zici că e nemâncat de o săptămâna, dacă își păstrează cu atâta grijă energia vitală pentru el. A zis că-s tendențioasă și agresivă.
Ultima mea încercare de a mă integra spiritual în univers a fost când m-am înscris la un curs yoga. La prima ședința ni s-a cerut să închidem ochii și să ne concentrăm pe un punct de pe corp. Am închis ochii și m-aș fi concentrat extraordinar, dacă nu ar fi început să mă mănânce omoplatul drept. Trebuia neapărat să mă scarpin, ceea ce am și făcut. Pesemne energia s-a dus dracului atunci, pentru că după aia, în loc să mă concentrez la loc, muream de curiozitate să mă uit la ceilalți să văd ce moace au când meditează. Am deschis jumătate de ochi și m-am uitat în jur și m-a pufnit râsul.
Hotărât lucru, sunt o ființă imposibil de spiritualizat.
Rămân materie, căci spirit – ioc.
Sursă foto: onlinefunworld.com