Monica Ionescu
O minunată duminică de toamnă. E cald, soarele zici că s-a îmbătat azi noapte şi, mahmur fiind, a uitat să apună şi sforăie pe cer.
Mă scutur ca un câine de praf. Am aproape 40 febră şi susul mi se pare jos. Şi invers.
Dar am o datorie de lichidat la bancă, iar banca are program şi azi, aşa că mă târăsc la ghişeu. Fiindcă e duminică, e plin, mai ales că s-au stricat diverse (sistemul, softul de securitate şi altele), aşa că oamenii au format o coadă civilizată – unii peste alţii, buluc.
Mă aşez şi eu. Undeva în faţa mea, cu vreo cinci 5 persoane înainte, o doamnă.
Primul telefon o surprinde cu mâinile în geantă. Se foieşte puţin şi răspunde. Eu, 20 de creditori şi alte câteva zeci de cetăţeni care tranzitează holurile mall-ului auzim că doamna stă la coadă la bancă şi că urmează să ajungă şi în supermarket. Şi e ameţită de diabetul ăsta, nu mai poate, e ameţită.
Îmi pare rău pentru ea, săraca, are şi diabet. Mă mai mucăi niţel, mai strănut într-un şerveţel, îmi mai despăienjenesc ochii arzând în cap şi aştept.
După cinci minute, aud : „Daa, ce sa fac, uite stau la coadă, la bancă. Şi am ameţit de la diabetul ăsta, nu mai pot! Că peste tot e coadă!! Diabetul ăsta… Cee… cine să mă lase… Eee, cine să înţeleagă? “. Era doamna, îi sunase iaraşi telefonul.
Mă sprijin de un scaun, că frisoanele astea mă cam înmoaie. Înaintez.
„Da, da!“, tună o voce. „Ce să fac, uite, sunt ameţită rău de la diabetul ăsta. Şi mai e şi coadă la bancă, n-ai cum, n-ai cum! Peste tot, numai cozi!! Ieri am stat 15 ore la coadă, ziceai că sunt la Sf. Parascheva. Şi acu’, şi la bancă. M-a luat şi ameţeala de la diabetul ăsta. Da, da, am reuşit să ajung la sfânta, mi-am luat şi aiasmă, s-a meritat. Da’ la bancă… ce să… Mi-e şi rău, da’…deh, cine să te înţeleagă! “ – roteşte ochii spre restul cetăţenilor, aşteptând un semn, cât de mic, de aprobare – „da,da, e coadă şi doamna are diabet, săraca, şi stă la coadă, fir-aţi ai dracului cu băncile voastre“. Din păcate, nimeni nu spune nimic şi nici nu se mişcă să-i facă loc.
…
„Scuze, n-am putut să răspund . Uite, sunt la bancă, am ajuns la casă, da, da, îi iau acum, da’ am ameţit cât am stat la coadă, am diabetul ăsta şi nimeni… “, vocalizează doamna.
Nu ştiu ce a întrebat-o casiera, dar am auzit răspunsul energic:
„Am zis 50, duduie!! 50! Fii atentă când îţi zice omu’!“
Îşi ia chitanţa şi se îndreaptă spre ieşire, bombănind: “Vede că ai diabet, da-n loc să fie atentă!…“