Ozzy
Tigruţa se opri la jumătatea copacului, întoarse capul în jos şi îl scuipă hârâind pe câinele care lătra nervos la ea. Deşi avea doar 3 ani, era o pisică cu mult prea multă experientă ca să nu ştie exact efectul pe care gestul ăsta îl va avea asupra Maidanezului.
– Eşti conştientă, strigă Maidanezul, că, într-o zi, o să te înhăţ înainte să ajungi la copac, nu?
– S-ar putea, răspunse ea, întinzându-se. Se ştie că a cinşpea mia oară e cu noroc, iar tu de mai mult de două mii de ori n-ai încercat până acum. Dar tu eşti conștient că, într-o zi, o să ies din subsolul blocului şi n-o să mai văd picior de câine pe aici? Va trebui să mă rogi să vin în vizită la adăpost, când o să-ţi fie dor de mutriţa mea dulce.
– Te înşeli, răspunse Maidanezul, un pic speriat. Oamenii ne iubesc, nu vor permite niciodată să fim luaţi de aici.
– Ha, ha, oamenii. Da, iată o specie demnă de încredere. Şi pe ce te bazezi când spui că vă iubesc?
– Păi ne dau de mâncare, ne mângâie…
– Vă dau de mâncare pentru că vă guduraţi ca proştii pe lângă ei, când îi vedeţi, de-aia vă dau. Eu nu fac asta niciodată, trec ca din întâmplare pe acolo şi, când omul mă strigă, îi arunc o privire scurtă, ca să văd ce are în cap. Dacă se simte să pună şi el nişte bobiţe din alea pentru blăniţă lucioasă, mai vorbim, poate că mai încolo o să am chef să mă mângâie niţel pe burtică. Asta e iubire, fraiere, nu ce zici tu.
– Greşeşti grav, reluă Maidanezul, răbdător. Chiar acum, în timp ce vorbim, sunt sute de oameni care au ieşit pe stradă, pe 13 Septembrie. Au ieşit pentru noi!
Tigruţa izbucni într-un râs atât de zgomotos, că fu cât pe-aci să cadă din copac
– Înseamnă că nici pe ei nu-i dă inteligenţa afară din casă, spuse ea, printre hohote
– Şi de ce, mă rog? se stropşi Maidanezul.
– Păi au înţeles exact pe dos, de-aia. Ideea era să vă ia pe voi în case, nu să iasă şi ei pe stradă, hahaha. Pe bune, înţelege că de-aia veţi dispărea voi ca specie, pur şi simplu nu vă duce capul.
– Te înşeli, răspunse Maidanezul, cu un aer demn. Ştie toată lumea că suntem cele mai inteligente animale… Hei, ai de gând să te uiţi la mine când îţi vorbesc sau unde te uiţi?
– Sst, lasă-mă că am văzut o maşină venind încoace şi nu înţeleg ce scrie pe ea. Tu ai idee ce înseamnă “hingheri”?
Maidanezul o zbughi rapid, ascunzându-se în grădina din spatele blocului.
– Inteligente ca noaptea, mormăi Tigruţa, coborând din copac. Faza cu hingherii nu fusese doar o răutate gratuită la adresa Maidanezului. Trebuia neapărat să plece de acolo ATUNCI. Ştia că cel mai mare păcat al pisicilor e curiozitatea, dar, totuşi, rareori reuşea să se stăpânească. O luă la fugă printre blocuri spre Calea 13 Septembrie.
Îi privi cu milă pe oamenii care stăteau întinşi pe asfalt, agitând hârtii cu mesaje de protest.
“Bieţii de ei”, oftă ea, “sunt singuri, n-au şi ei acasă o pisicuţă pe care s-o iubească”.
Apoi, îi atraseră atenţia două chipuri din mijlocul mulţimii
“Ăla e Vadim, iar tanti aia care zici că trăieşte e Paula Iacob…Vadim şi Paula Iacob apără drepturile câinilor? Şi prostul de Maidanez stă liniştit?” Se puse pe râs, dar apoi începu să-i fie un pic milă de el. “Mă, ăştia chiar sunt pe cale de dispariţie…Ce să le fac, dacă-s proşti?”
Pe drumul de întoarcere, îşi aduse aminte că Vadim îi reprezintă şi pe oameni, ba mai mult, maică-sa îi spusese că, în urmă cu mulţi ani, fusese cât pe-aci să iasă preşedinte. “Mda, omul, cel mai bun prieten al pisicii, e totuşi extrem de limitat”
Nici nu-l băgă în seamă pe cetăţeanul care o ademenea cu câteva bucăţele de carne. De-abia când acesta insistă, se întoarse către el dispreţuitoare şi îi şuieră printre dinţi: “Da’ tu ce crezi, mă, prostule, că sunt nemâncată?”. Apoi îşi văzu liniştită de drum.