Monica Ionescu
Într-o primărie mică, de comună, sunt doi-trei funcţionari cu studii superioare, “de specialitate” , unu’, doi cu studii medii, iar restul, obligaţii, muncitori necalificaţi.
Pentru că nu este frumos (şi nici colegial, în anumite cazuri) să faci uz de calificările şi diplomele tale, mai ales că manânci banii statului degeaba, trebuie, indiferent că eşti cetăţean sau funcţionar, să te adresezi corespunzător celor care veghează la bunul mers al micii aşezări.
Prin urmare, e de la sine înţeles că fost îmbraţişată cutuma, să nu cumva să simtă prost cineva, de a te comporta fără ifose şi fără discriminări cu tot personalul.
În concret, pentru determinarea exactă a locului fiecăruia în ierarhie, se vor solicita următoarele:
– situaţia plăţilor, fetei de la contabilitate (domnişoara economist ar fi sunat prea arogant, facultate face acuma’ oricine)
– starea contractelor, fetei de la achiziţii (madam cons. sup. gr. 1, gradaţia …, treapta …, biroul…, era, cum să spun, prea lung)
– încasările, fetei de la taxe şi impozite (în aceeaşi logică)
– avizele şi autorizaţiile, băiatului de la urbanism (dom’ inginer suna pompos). Şi tot aşa.
– registratura şi centrala – doamnei Cici (să nu se simtă aiurea, că e în vârstă!)
– curăţenie – doamnei Coca (ruşine e să nu munceşti, nu să faci asta!)
În acest fel, toate merg ca pe roate. La noi în instituţie, nimeni nu e mai superior.