Alina C.
Ana lui Drăghici a venit în orașul comunist-muncitoresc trimisă pachet de ai ei, lăsând alți frați și surori acasă.
– Du-te, mamă, în lume, ai grijă de tine, vezi cum te descurci, că noi nu-ți putem fi de mare ajutor.
Avea 14 ani, bocceluța grămadă și inima strânsă. A intrat la liceu, era fată deșteaptă, dar la a doua treaptă s-a transferat la școala profesională. I-au zis ai ei că mori de foame cu liceul, că nu te învață meserie. Ana i-a ascultat. A terminat școala profesională și a intrat în producție, la strung. Atunci l-a cunoscut pe Costică, băiat de viață, frumușel, atent. S-a îndrăgostit iremediabil de ea, a cerut-o de nevastă în trei săptămâni și s-au luat. Mare bucurie le-a făcut Ana alor săi, care puteau dormi acum liniștiți nopțile, fără să-i mai ducă grija. Până la 21 de ani era deja mama perfectă, un băiat și o fetiță. Le-a dat statul două camere înghesuite, urmând să primească apartament când le venea rândul la repartiții – copiii încă erau mici. Erau o familie fericită, munceau, doar Costică rămăsese la fel de zglobiu, bea nopțile până târziu, uita să ia pâine, nu se trezea dimineața să ia lapte și uita să ducă copiii la creșă.
Ana răbda, mergea la serviciu, făcea de mâncare, ținea casa curată, primea vecinele în vizită cum se cuvine, îngrijea copiii și soțul, care pe atunci era un simplu bețiv, neinventându-se încă boala numită „alcoolism”. Și nici nu prea era boală grea pentru el sau copii, căci era tare vesel și bine dispus la băutură, făcând-o doar pe Ana să tune și să fulgere de câte ori dădea cu ochii de Costică, ba de la un timp și numai când își amintea de el.
Revoluția din ’89 a venit eliberatoare, salvându-i de repartiția mult visată, căci copiii intrau deja la școală, iar pe Costică de obligația de a mai munci. Ana tot ca înainte, cu munca, mâncarea, curățenia, copiii. De la o vreme ăl mic începu să ia banii de pâine de prin casă pentru dulciuri, țigări, să fugă de la școală. Ana, conștiincioasă, începu să bată la el ca la fasole, doar nu era să-l lase pe urmele lu’ tac-su’. A avut efect doar asupra fetei, care nu îndrăznea să-i iasă din cuvânt maică-sii, nu îndrăznea nici să sufle în fața ei. Amândoi erau submediocri la școală, dar pe fată o salva cumințenia. Ana a tot tras așa în jug, neînțeleasă nici de soț, nici de copii, nici de părinți. Când n-a mai putut, a divorțat. O temerară, adevărată deschizătoare de drumuri la vremea ei. A scăpat de bețiv, a păstrat casa, copiii, mobilele, a scăpat și de vecinele care o căinau și și-a crescut copiii ca și până atunci. Băiatul îi amintea de taică-său, așa că nu suferea să-l vadă în ochi. Noroc de-un vecin pensionar de la etaj, care îl mai primea la el, să-l ascundă de maică-sa când o loveau pandaliile și-și amintea că iar nu i-a trimis Costică bani pentru copii.
Fiindcă nu suferea să stea prea mult acasă, fără bărbat și fără vecinele alungate, și-a terminat liceul la seral. După care, mânată de-o boală ciudată, s-a înscris la facultatea privată de drept, cum era moda în vremea aia. S-a lăsat de munca la strung și și-a deschis o afacere, că doar nu numai bărbații aveau bișnița în sânge, iar ea se descurca singură de la 14 ani.
A terminat facultatea cu 10, și-a crescut afacerea, și-a schimbat cămăruțele din fostul cămin de nefamiliști cu un apartament, apoi i-a venit o altă nebunie. A făcut școala de șoferi și și-a luat mașină. A început să umble la coafor, la cosmetică și în fiecare zi întinerea câte puțin. Pe fiu-său l-a băgat cu greu la liceu, dar când a văzut că școala nu aleargă după el, l-a trimis după taică-său, la muncă în Italia. Pe fiică-sa a măritat-o devreme, abia de făcuse 20 ani, dar își găsise om de nădejde.
Și s-a văzut Ana într-o zi, în floarea vârstei, din nou singură, ca la 14 ani, spălată de iluzia iubirii, cu toată lumea deschisă în fața ochilor, cu o viață întreagă de om trăită și cu o alta reciclată, așternută în față, pe care să nu i-o mai decidă alții. Atunci, și-a pus întrebarea:
– Ce pwla mea am făcut eu până acum cu viața mea?