Julius Constantinescu
Un individ mic de statură, brunet, cu un început de burtică şi unul de chelie, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri, de stofă, şi o cămaşă descheiată în partea de sus, din care zvâcneşte afară un gât gros, asudă dând din braţe pe marginea drumului. Braţele sale ridicate, pe care le flutură frenetic deasupra capului, descoperă două pete rotunde de transpiraţie la subţiori. Lângă drum odihneşte o maşină cu capota ridicată, înmatriculată în Bulgaria . Capul omuleţului dispare îndărătul tablei prăfuite, dar, doar câteva clipe mai târziu, mâinile sale flutură din nou în aer, mimează că îşi smulge părul din cap şi face semne disperate şoferilor în trecere, ţopăind cu vioiciune în jurul tărăboanţei ca un naufragiat pe o insulă pustie când zăreşte în depărtare silueta vreunui vapor.
Am fost nevoit să intru pe contrasens ca să nu dau peste el cu maşina. În urma mea, dă cu o bască imaginară de pământ, apoi îşi ia de la capăt reprezentaţia, ca un pescar ce lansează din nou.
Sun la 112 şi cer la poliţie.
– Bună ziua, numele meu este Iulian Constantinescu. Vreau să vă semnalez o înşelăciune.
– Da.
– Am citit în ziare despre escrocheria cu falsa pană de benzină de pe Valea Oltului. Tocmai am văzut unul, este exact cum am citit în ziare: omul e la costum, maşina are numere de Bulgaria şi e foarte murdară, n-a fost mişcată de mult din loc. Este chiar la intrarea în Câinenii Mari. Aa, şi încă ceva: cu vreo 50 de metri înainte am văzut un individ dubios în câmp, părea că aşteaptă ceva, că nu era nici în sat, nici nu mergea nicăieri.
– Da, ştim de problemă.
– Eu v-am spus unde e omul chiar acum.
– Dar numărul îl ştiţi?
– Aveam vreo 70 la oră, nu prea văd cum l-aş fi putut reţine.
– Mda… Pe viitor, domnu’ Iulian, să notaţi şi numărul, dacă puteţi.
– Păi ce nevoie aveţi de număr? Îl găsiţi chiar acum la intrarea în Câinenii Mari, pe sensul dinspre Râmnicu Vâlcea.
– Bine, domnu’ Iulian, am înţeles problema. O să dau la poliţia locală, să verificăm.
Zece kilometri mai încolo, înspre Câinenii Mari gonea pe motocicletă un om al legii înveşmântat într-o pelerină albastră, din plastic. Ploaia îl biciuia în cască, iar vântul îi umfla pelerina albastră, făcându-l să semene cu un Batman rural, gata să verifice cu promptitudine orice problemă ivită pe raza localităţii.
***
O săptămână mai târziu, cam tot pe-acolo, acelaşi individ mic de statură, brunet, cu un început de burtică şi unul de chelie, îmi făcea, de pe marginea drumului, semne disperate să-l scot din nevoie. N-am mai sunat la poliţie – dacă domnii poliţişti doresc o şpagă, să binevoiască să-l găsească singuri.