Ozzy
Redactorii Metalhead sau Rockstage pot sta liniștiți: n-o să le fac concurență, apucându-mă să vorbesc despre ce muzică s-a cântat la cel mai lung concert Rammstein din istorie (lung, în sensul că trupele din deschidere au început sâmbătă după-amiază și au terminat tocmai duminică seară). Redactorii Libertatea și Click pot sta, de asemenea, liniștiți: n-o să vă povestesc nici cu ce era îmbrăcată prietena lui Tudor Chirilă, mai ales că nici nu l-am văzut pe Chirilă cu ochii mei, doar mi-a zis o prietenă că parcă l-a văzut (iată de ce nici nu lucrez la publicațiile mai sus amintite: pentru că mă împiedic de astfel de mici amănunte). Voi vorbi doar despre elementele care m-au îndemnat către o profundă meditație, din dorința de a le înțelege.
O să încep cu controlul extrem de riguros de la intrare, ocazie cu care am aflat că trebuie să mă despart de brățara mea din piele cu ținte, catalogată drept obiect periculos. După ce i-am mulțumit lui Dumnezeu că participanții la concertul Iron Maiden, desfășurat cu două zile în urmă, au scăpat cu viață, în pofida faptului că agenții de pază de acolo au fost mai puțin vigilenți și m-au lăsat să intru cu ea la mână, am acceptat să o las la intrare, cu promisiunea că o voi recupera la sfârșitul zilei. Nu mică mi-a fost însă mirarea când am constatat că, la 20 de metri de la intrare, era un stand cu articole rock de vânzare, printre care se aflau și, ați ghicit, brățări de piele cu ținte aproape identice cu a mea(aproape, în sensul că astea erau maro). Am dedus că organizatorii clasifică un obiect drept periculos nu după caracteristici, ci după proveniență: dacă vii cu el de acasă, e periculos, dacă-l cumperi de acolo, e bun. N-am întrebat, dar nu m-ar mira ca la standul respectiv să fi vândut și droguri sau arme de foc, evident dintre cele cele permise la festival.
Trec acum la o curiozitate mai veche: ce caută Raiffeisen la toate aceste evenimente? Bun, am înțeles, e mai rapid cu jetoane, decât să stea ăla de la bere să-ți dea restul de fiecare dată, dar de ce trebuie neapărat să facă Raiffeisen treaba asta? Adică n-o pot face niște cetățeni simpli care știu tabla înmulțirii cu 7 (atât costă un jeton), e nevoie de o bancă? În lipsa răspunsului pe care nimeni până acum n-a știut să mi-l dea, am concluzionat de capul meu că, probabil , conducerea din România face poze și le trimite la bază, în Austria – ”dar cum să nu avem clienți, șefu’, păi uite numai ce cozi sunt la ghișee, și asta în week-end!”
Mi-a mai plăcut mult delimitarea zonelor pentru public. Așa cum se știe, românul e sensibil și simte nevoia să aparțină unui grup, drept pentru care organizatorii de concerte au inventat împărțirea pe categorii. Astfel, cei cu bani sunt mulțumiți că-și pot lua bilete în față, la Golden și nu mai trebuie să stea cu săracii. Săracii, la rândul lor, sunt mulțumiți că cineva s-a gândit și la ei și a inventat și o categorie de bilete mai ieftine, pe care să și le permită tot omul. Genial de-a dreptul a fost cel care a creat, acum vreo 2-3 ani, și categoria intermediară Silver, adresată clasei de mijloc. De data asta, organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși și au pus Normalul atât de departe, că cei de pe scenă s-au întrebat cu siguranță dacă și ei sunt de la concert sau sunt doar curioși care n-au bilet și atârnă pe la garduri. În plus, trei sferturi dintre participanți au venit doar la Rammstein (așa cum se știe, rockerul român, crescut printre formații de legendă ca Iris și Holograf, nu se înjosește să participe la tot felul de neica nimeni ca Enslaved sau Trivium), așa că dinspre scenă se vedea așa: vreo mie de oameni în față, apoi un spațiu imens, din nou oameni, din nou spațiu și, hăt, departe de tot, restul spectatorilor. Solistul de la Trivium părea atât de nedumerit de peisaj că mi-a fost teamă că la un moment dat ne va spune: ”Știți, până și la noi, în America, de câțiva ani le dăm voie negrilor să stea la un loc cu ceilalți”.
(continuarea, la ora 12:30)