George Damian
Toţi cei care am făcut facultatea la cămin am avut un lache flauşat de cameră. Îl ştiţi, băiatul pe care îl trimiteai după bere, ţigări, seminţe sau prezervative. Trebuia ţinut din scurt, să nu se revolte şi să vină cu replici obraznice de genul: “Da’ de ce să mă duc io?” În acelaşi timp, trebuia protejat de influenţele exterioare, ca să nu dezvolte păreri proprii sau să devină lachele altui dormitor. Pe deasupra trebuia să fie şi băiat onest, nu vreo jigodie care să meargă în oraş cu banii cu care-l trimiteai după bere.
Pentru orice istoric, interesantă este originea fenomenului. Deocamdată, pe primul lache flauşat de dormitor cu legături româneşti l-am identificat în 1668, pe când stolnicul Constantin Cantacuzino îşi făcea studiile la Padova. Probabil datorită originilor greceşti, Cantacuzino al nostru s-a descurcat mai bine decât un valah oarecare: şi-a luat drept lache flauşat de dormitor un neamţ. Bine, nu era neamţ-neamţ, era sas de la Braşov, pe numele lui Martin Hermann, fiul primarului braşovean Michael Hermann. Conform însemnărilor lui Constantin Cantacuzino, Martin era un lache flauşat de dormitor perfect: cheltuia cu dibăcie sume mari de bani pe mâncare şi băutură, “ca să ne fie de bucate”, cum sună expresia originală. Cu siguranţă că sasul aducea restul la centimă, altfel stolnicul nostru nu l-ar fi luat cu el şi la Veneţia.
Şi mai mult ca sigur că nu îndrăznea nici să-şi pună steagul cu ţinutul secuiesc deasupra patului, lângă fularul cu “Luptă ASA Târgu Mureş” şi posterul cu Cicciolina.