George Damian
Sabine era nemţoaica din visele tuturor bărbaţilor. O ştiţi, aia cu cizme înalte, haine negre mulate şi cravaşă. E drept că n-avea cravaşă, dar ştia să biciuiască cei 10 jurnalişti români în vizită de documentare la Bruxelles. Era prin 2003, românii nu aveau drept circulaţie prin UE şi Sabine se temea ca nu cumva vreunui românaş să-i vină ideea de a evada în lumea liberă, aşa că stătea geană pe noi.
Programul era nemţesc, ceea ce-l cam irita pe amicul Varză, jurnalist de pe baricadele din ’89. După primul set de instrucţiuni, lui Varză i-a scăpat printre dinţi un “…nca-ţi-aş guriţa ta…” şi Sabine s-a întors către mine cu ochii mari: “Guritza? Wass heisst Guritza?”. Pricepea ea ceva română după câţiva ani de Bucureşti, dar nu le ştia pe toate.
Chiar din prima zi am comis o corespondenţă, transmisă dintr-un internet cafe. A prins prima ediţie, şi un coleg care venea de cu noapte la Bruxelles ne-a adus două exemplare. Aşa că a doua zi dimineaţă citeam cu interes în autocar ediţia “ZIUA” la zi, cum ar veni. I-am arătat lui Sabine corespondenţa, iar ea a întrebat uimită de unde avem ziarele. “Spune-i că le-am luat de la chioşcul din colţ”, mi-a şoptit Varză. Din păcate, programul e program, iar Sabine nu a mai apucat să meargă să-şi ia un ziar. La cină a apărut dezamăgită: nu mai găsise “ZIUA” la chioşcul de lângă hotel şi nici la alte chioşcuri. “Spune-i că se vinde repede, e un ziar foarte citit”, mi-a sugerat Varză.
Notă Julius: George, iar te-ai dus la bere cu toţi rataţii şi aţi povestit până târziu întâmplări de pe vremea “când se făcea presă, frate, nu ca acu’…” E ok dacă te rog ca lunea viitoare să te duci la bere cu colegii tăi de la Magazin Istoric?