Ina_adevărata
Ne aflam în Tg-Jiu de vreo săptămână și Iubi dispărea zilnic pentru o oră-două, pretinzând că s-a plimbat.
-Hai cu mine, zice într-o zi, să-ți arăt orașul tău natal.
Abia așteptam să aflu pe unde umblă.
Pe când ne îndreptam spre centru, Iubi mă trage spre o stradă din stânga noastră.
– Pe aici am fost ieri, poate știi strada asta…
– Ăăă…nu, noi nu umblăm niciodată pe aici. Da’ ești sigur că pe aici ai fost ieri?
– Da, mă, normal! Hăhăhă, ți-am zis că nu-ți cunoști orașul!
Și așa am intrat pe strada cunoscută în oraș cu numele de Țigănie.
El părea a fi de-al locului. Mergea relaxat și îmi arăta vesel către casele-pagode, din ale căror curți ne priveau ochi negri și suspicioși. Lume multă: grupuri de bărbați la taifas, copii, femei trebăluind. Toți se întorceau șocați spre noi când treceam: prin cartierul ăsta, singurii albi care intră fără fereală sunt polițiștii.
– Iubi, ești sigur de tot că pe aici ai fost ieri?
– Da, mă, ești culmea; o să vezi imediat o stradă la dreapta cu o cârciumă pe colț!
Nu se vedea nici un colț, ci doar strada lungă, îngrijorător de lungă, cu casele ei bizare de o parte și de alta și cu grupurile de cetățeni negricioși holbându-se la noi. Păreau a cumpăni dacă e cazul să ne-ntrebe ce căutăm pe-acolo.
Iubi al meu pășea sigur pe el și-mi arăta râzând clădirile cu țurțuri de tablă.
Și iată că inevitabilul se produce: dintr-un grup se desprinde un țigan mustăcios care vine spre noi:
– Da’ ce vă uitați așa la casa mea, moo!
Iubi se oprește, zâmbind prietenos; eu dau să încep cu “aveți o casă frumoasă”, când văd intersecția și salvatoarea stradă spre dreapta. Nu era pe-acolo nici o cârciumă, dar nu mai conta. Îl trag pe Iubi după mine și schimbăm rapid direcția, încercând să păstrăm un mers demn. Mustăciosul – după noi; omul părea sincer interesat de opiniile noastre asupra casei lui.
Când mersul demn tindea să se transforme în alergat, lângă noi oprește o mașină și un șofer tinerel coboară geamul:
– Nu vă supărați, care e ieșirea spre Petroșani?
Răspunsul corect era: “prima la stânga și apoi, dacă ajungi viu la capătul străzii, faci dreapta”, dar mustăciosul care striga în urma noastră m-a inspirat să zic:
– Nu știm, nu suntem din localitate, întrebați-l pe domnul care vine…
Și așa am câștigat timp ca să ieșim din zona periculoasă.
Încă nu-mi revenisem din spaimă, când îl aud pe Iubi exclamând voios:
– Aaaa! Nu era aia strada, mă! Uite cârciuma; pe strada asta am intrat eu ieri, de fapt!