Daily Cotcodac

Ridică-te, George, ridică-te, Ozzy!

După o monitorizare atentă a site-ului nostru, mai multe cancelarii occidentale ne-au trimis un comunicat în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de gravele derapaje de la democraţie comise de Julius. Pe scurt, acesta e acuzat că promovează exclusiv muzică revoluţionară de stânga la rubricile muzicale, de partizanat politic pe facebook (unde face ironii la adresa lui Mîndruţă), şi de încercarea abuzivă de a-i schimba pe unii autori incomozi, cum ar fi doctorul Şendroiu (căruia pur şi simplu refuză să-i publice textele, fără nici o explicaţie), George Damian (căruia i s-a dat, mai mult în silă, o rubrică săptămânală pe Daily Cotcodac Cultural) sau Ozzy (persecutat politic; practic, Julius refuză să-i publice mai mult de primul episod din popularele sale seriale).

În urma presiunilor făcute de Bruxelles, am decis să le oferim în următoarea perioadă dreptul de a face glume şi autorilor cu vederi de dreapta din redacţia noastră (sperăm, totuşi, că nu atât de slabe ca ale lui Băsescu). Nu vă faceţi probleme dacă nu le va citi mai nimeni: în caz că 11,15% dintre cititorii Daily Cotcodac vor da like, vor găsi ei o soluţie prin care să se declare câştigători.