Daily Cotcodac

Recomandări de seară: da, doaaamnă, se fură!

La parcarea subterană de la Universitate şi reamenajarea pieţei se fură deja din greu din faza de proiect. „Da, doaaamă, se fură!”, va spune Oprescu, cu binecunoscutul său tupeu, când va fi întrebat prin vreun studio de televiziune. Şi se va revolta, şi se va da cu fundul de pământ, şi va lua măsuri urgente – toate, desigur, la televizor.

Rămânem la viitorul preşedinte al României, dom’ doctor “Da, doaaamnă!”, care pregăteşte ştergerea datoriilor RADET de către guvern. Deci, iubiţi cititori din provincie, de câte ori vă plătiţi întreţinerea, noi, bucureştenii, vă mulţumim!

Câteva cifre despre România anului 2012 – poate, în febra politică din această vară, v-au scăpat. De pildă, avem 3,2 tractoare la 100 de gospodării. Sau, tot de pildă, 40% dintre români n-ar putea trăi nici măcar o lună din economii. Deşi, mă rog, asta cu economiile mi se pare o fandoseală, câtă vreme o parte dintre români nu poate trăi nici măcar din salariu.

În timp ce ţipa ca din gură de şarpe în Parlamentul European că în România se încearcă schimbarea şefilor de parchete, madam Macovei uita cu bună ştiinţă să spună unuia dintre cei doi procurori vizaţi i-a expirat mandatul de 8 luni, iar celuilalt îi expiră pe 2 octombrie. Şi că în 2005, din funcţia de ministru al Justiţiei, a schimbat în 24 de ore opt procurori şefi. Dar, slavă Domnului, pe atunci democraţia duduia, nici nu s-a băgat de seamă.