Camio
Am câţiva pantaloni de pijamale cu elasticul foarte slab. Foarte! Dar materialul e bun, moale şi pufos, şi elasticul poate fi schimbat (dacă învăţ să-l schimb sau nu mă mai opresc din plâns pe lângă nevastă-mea), aşa că mă opun cu vehemenţă propunerii să le aruncăm şi să luăm altele. Oricum nu mai găseşti de astea pufoase, ca pe vremuri, ci numai plastice moderne.
Mă duc până jos doar cu ideea să-mi fac o cafea şi să urc înapoi la dormitor. Cu o mână ţinându-mi nădragii, reuşesc să-mi pun de cafea, dar fatalitate, nicio ceaşcă curată . Zic: spăl doar o ceaşcă şi urc să-mi beau cafeaua cu prietenii pe facebook, deşi oamenii sunt destul de chitre la like-uri dimineaţa, sau or fi în drum spre muncă, păcătoşii.
Pun amândouă mâinile să spăl cu nădejde, mă apucă şi hărnicia să mai spăl nişte vase din chiuvetă, dacă tot m-am mânjit de muncă, aşa că pantalonii încep să cadă de pe mine. În momentul acela îmi aduc aminte o parabolă Zen pe care o citisem în prima tinereţe, când voiam musai să împac alergatul după fete cu meditaţia zazen:
Un maestru Zen era la masă cu discipolul său. Mâncau cartofi, muşcând direct din ei. Fiind cam răcit, maestrului au început să-i curgă mucii pe cartof, dar imperturbabil a continuat să-l mănânce, fără să-şi şteargă nasul. Vorba ceea: laşi gândurile să curgă ca norii pe cer, nici nu cauţi să le opreşti, nici nu le dai apă la moară.
Discipolul sare:
– Maestre, vă curg mucii pe cartof, opriţi-vă să vă ştergeţi!
– Acum mănânc cartoful. După aceea voi face altceva!
Cu pantalonii în vine şi fundul gol, gândesc:
– Fac zazen, mă, fac şi eu zazen!
Şi-am făcut zazen spălând mai departe, şi senzaţia de „am spart lumea interzisă, am îndoit tabuul” era tare rău, când aud în dreptul geamului glasul vecinei, Coana Safta:
– Domnu’ Dan, sunteţi aici?
Şi lipindu-şi moaca de geam:
– Domnu’ Daaaaan!