Camionagiu
Zorii zilei s-au crăpat pe la marginile ferestrei mele şi un firicel de lumină portocalie a curs în odaia clătinată uşurel de cântecul cocoşului din vecini. Ştiam că avea să urmeze o zi grea: spartul lemnelor, o treabă cu adevărat bărbătească, nobilă, ancestrală.
Mulţi metri cubi de stejar care miroseau a Codrii Cosminului se înălţau în faţa casei, provocându-mă. „Vă vin eu de hac!”, am murmurat hotărât, cu palmele furnicate de fierbinţeala cănii cu ness. Frunzele zimţate care se iveau ici-colo din câte-un butuc uriaş foşeau în bătaia vânticelului de toamnă, provocându-mă.
La ora 8 fix au venit băieţii. Doi vlăjgani ai lui Gorgomanu, tocmiţi să ducă lupta în numele meu, că doar nu mi-am tocit coatele atâta pe băncile liceului la seral şi la categoria C pentru permisul auto, ca să-mi rup şi cocoaşa la muncă brută. Până spre seară au trudit băieţii, dar au isprăvit, şi-au luat banii şi-au plecat legănându-se pe ceţurile ţuicii cu care i-am energizat întreaga zi.
Acum lemnele se aliniau frumos în stive, tăiate egal, profesionist. Am tras un scuipat prin strungăreaţă, zicând către ele:
– V-am spus eu, mă!
În timp ce mă odihneam, am simţit deodată că sunt privit printre uluci. Într-adevăr, coana Safta mă pironea cu ochiul ei chioşpaliu de pareză şi bărbat-su, Nea Vasile, venea pe drum, curios la ce se uită nevasta.
– Gata cu lemnele, domnu’ Dan?, a întrebat coana Safta, necrezând ce vedea clar: lemne puse ca la expoziţie, numai bune de ars.
– Gata, tanti, zic scuturând braţele. Am muncit de nu mai pot, dar le-am terminat.
– Cum domnu Dan, nu aţi mai plătit tăiatul?
– E, na, mai dau şi bani acuma pe tăiat, e treabă bărbătească totuşi!, m-am cocoşit către Nea Vasile, care ajunsese lângă umărul Coanei.
S-au îndepărtat şi am auzit-o pe coana luându-l la şpiţuri pe Nea Vasile:
– Ia uite, domnu’ Dan e slăbuţ, dar şi-a tăiat singur lemnele şi tu nu eşti în stare, arunci cu bani!
A doua zi o salvare era în faţa casei lui Nea Vasile. Am intrat val-vârtej şi l-am văzut grena la faţă, abia suflând şi doctorul îl dojenea, luându-i tensiunea:
– Nu e cazul, domnule, să munciţi aşa la vârsta dumneavoastră, aveţi totuşi 75 de ani!
Şi coana sare de colo:
– Da, domnu’ doctor, şi eu i-am zis: potoleşte-te, mă, că domnu’ Dan e tânăr, tu plăteşte-i pe ai lui Gorgomanu să taie!