Julius Constantinescu
Bărbații au un simț al umorului neobișnuit; altfel, e greu de explicat cum de unii dintre ei se laudă că, atunci când nevestele lor sunt lovite de istericale, reușesc să rezolve problema cu un calm desăvârșit. Eu, cel puțin, cunosc trei astfel de duci de Wellington ai relațiilor: un scriitor în vârstă care pretinde că își ia pălăria și bastonul și pleacă să se plimbe două ore, întorcându-se după ce nevastă-sa s-a calmat (când sunt singure, femeile nu au deloc tendința să-și alimenteze obsesiile, ci se calmează ca prin minune; știți și voi asta, nu?), un inginer care jură că începe să citească în timp ce nevastă-sa urlă (inginerii sunt predispuși natural spre lectură) și, în fine, un jurnalist care se închide în baie.
Aceste frumoase povești, demne de bravul soldat Svejk, au o singură fisură: pe femei, calmul afișat de partener le scoate din minți. Cu cât tu ești mai liniștit, cu atât nevastă-ta se enervează mai tare – nu încercați să negați, e dovedit științific. Calmul propriului partener are asupra unei femei același efect pe care o picătură de sânge în ocean îl are asupra Marelui Alb – fii calm și fiara te va călca în picioare.
Explicația, decriptată după mulți ani de studii asupra comportamentului în căsnicie al femeilor, este aceea că ele asociază calmul bărbatului cu indolența crasă, judecând ceva de genul: „Adică eu mă consum ca proasta și ție nici macăr nu-ți pasă?” Or, nimic nu le întărâtă mai mult pe femei decât să nu fie băgate în seamă.
Sfatul meu e să reacționați. Oricum, numai reacționati: mimați că v-ați enervat, ridicați tonul (la o adică, urlați), dați din mâini, înjurați, trântiți o ușă (da, ca femeile!), o farfurie, orice.
Și mișcați-vă tot timpul: o țintă mobilă e mai greu de doborât decât una fixă.