Daily Cotcodac

Buzdugan fură și statusurile de pe facebook

În țara asta trebuie să fii șef de guvern, ministru sau măcar un scriitor cât de cât cunoscut ca să ai probleme cu plagiatul. Dacă ești însă un băiat nu foarte inteligent venit din fundul Moldovei, îți poți croi fără mari probleme o carieră din munca altora. Te poți angaja, de pildă, la un radio iubit de taximetriști, coafeze și domni candidați care n-au luat BAC-ul sau la o televiziune fără standarde profesionale și furi pur și simplu glume făcute de alții, pe care le dai pe post ca fiind ale tale. Dar asta știți deja, am mai scris; atât noi, cât și Groparu am depus o plângere penală împotriva tovarășului său de tâlhării, renumitul Mihai Morar (încă nu ne-a chemat nimeni la audieri, Justiția e ocupată probabil cu marile dosare de plagiat, încă lucrează la cazurile lui Shakespeare și Șolohov).

Astăzi vă semnalăm un nou furtișag al lui Buzdu. Iată un status postat luni de Lucian Mîndruță pe facebook:

Și iată și un status al lui Buzdu, de ieri:

O să spuneți: bine, mă, dar marile spirite se mai întâlnesc… E adevărat, dar nu vi pare ciudat că Buzdugan s-a întâlnit chiar cu toate?