Daily Cotcodac

Fetița cu brichete

Adrian Călărașu

– Ia-o de aici, zic, du-o acasă!

– Daa€™ ce, mă…, face țiganca.

– Ia-o că ți-o iau și ți-o duc la centru și n-o mai vezi, insist.

– Itaaaa…, maimuțărește, cu un tupeu ușor defensiv.

– Știi că n-ai voie s-o pui la muncă! Du-o acasă sau ți-o luăm, zic, arătându-i legitimația prietenei Miruna, plictisită de câte ori a făcut asta.

Țiganca își luă copila de mână, bombănind ceva pe  limba ei, probabil ceva urări de sănătate și belșug pentru mine și rudele mele, și dispăru din câmpul nostru vizual.

În felul ăsta am reușit să punem capăt exploatării unui copil, pus să vândă flori mesenilor dintr-o cârciumă din Drumul Taberei.

A doua zi, la aproximativ aceeași oră, în fix aceeași cârciumă, copila nu numai că era mai prezentă la muncă decât un reprezentant Avon, dar își extinsese și portofoliul: avea acum pentru doritori flori frumoase, brichete, pixuri și șervețele umede. Țigări și facturi nu, dar pun pariu că știa pe cineva care putea face rost foarte repede.