Simona Catrina
Am rămas prietenă cu toți foștii mei iubiți. Fără excepții care să ironizeze regula. Nu știu cum am ajuns aici – pentru că, atunci când ne-am despărțit, aveam fulgii fleașcă în pernă, urmare a cuvenitului adio cu sughițuri. Dar după ce am încheiat conturile erotice și administrative, am inaugurat confesionalul. Frăția asta post-pătimașă mi-a făcut inițial rău, eram hipotensivă și hiponaivă. Apoi, în faza a doua, m-am ales astfel cu cei mai săritori prieteni, cărora astăzi le pot spune, cu aceeași relaxare, și ce am pe suflet, și ce am pe fișa medicală.
În jurul meu, femeile moderne poartă dușmănii emancipate. Prietenele mele urăsc visceral toți bărbații pe care i-au iubit. Ca de obicei, eu merg pe lângă trend. Am mimat năbădăile o vreme, dar pe urmă am trecut, pe șest, la amiciția maladiv de calmă cu unii pentru care, cândva, era să mi se usuce un plămân, de tristețe.
Aș vrea, de exemplu, să-l pot detesta pe un tipul care m-a părăsit cu câteva luni înainte de nuntă, după cinci ani de logodnă – fiindcă și-a regăsit o fostă iubire zăbăucă din liceu și s-a mutat la dânsa. Singura ispravă pe care am reușit s-o fac a fost să nu-l mai primesc înapoi (mă mir!), când s-a întors jigărit, după vreo șase luni. În schimb, tot mie mi-era milă de el și, pentru că deja iubeam alt dobi… alt bărbat, m-am repezit să mă împrietenesc fedeleș cu fostul meu cât p-aci soț. Și azi suntem prieteni, inclusiv pe Facebook, el între timp s-a însurat cu una și o am și pe ea în Friends List, suntem prieteni toți între noi, ca niște tâmpiți.
De altfel, pe Facebook m-am împrietenit cu toți foștii care-mi mai rămăseseră neconsolați amical. Și cu ei, și cu nevestele lor, și cu amantele lor (adulmec foarte bine adulterul prost camuflat de niște aparent benigne dedicații muzicale și comentarii pe poze).
Aș fi vrut să-l urăsc și pe cel care m-a iubit patru ani, jurându-mi că numai printr-un concurs ingrat de împrejurări e însurat, dar că va remedia disfuncția. N-am reușit să blestem nimic din povestea asta. Și-n ziua de azi (când, evident, el e tot însurat) dăm nas în nas pe la evenimente mondene și îl pup țoc-țoc pe obrajii lui bărboși care, cu zece ani în urmă, se lipeau de sânul meu și refuzau să mai plece acasă, la nevasta legală și copiii rezultați.
Nu reușesc să-l urăsc pe cel ce iubește și lasă. Îl urăsc mai degrabă (și mai nedrept) pe cel care mă adoră, dar mă plictisește.