Daily Cotcodac

Promo

Nu ratați ediția pascală a Daily Cotcodac de mâine dimineață, vom face cunoștință cu tipologiile credincioșilor prezenți la slujba de Înviere, dar și cu ticăloșia vecinilor bulgari, care vor să ne fure cozonacul pe care noi l-am furat cinstit de la polonezi!

Baba “vrei să fii milionar” – e în primele rânduri, acolo unde are grijă ca învierea să decurgă conform planului. Supraveghează totul, de la vânzarea de lumânări pâna la ambalarea de anafură. Este imposibil s-o întrebi ceva şi ea să nu ştie. Probabil şi Iisus, după ce învie, o întreabă daca e ok să ciocnească un ou acum sau trebuie să aştepte până dimineaţă. (Tipologii umane la slujba de Înviere, mâine la 8)

Cum deschid Realitatea.net, mă și sperii de un titlu: “Bulgarii ne-au furat cozonacul!”. În secunda următoare, mă cuprinde o patriotică indignare: iar, mă, ne fură unii și alții tot de prin țărișoară, vai de poporul ăsta! Ce-au, mă, cu noi, de ne fură petrolul, aurul, cuprul, pădurile, iote-acum și cozonacul?! (În ouă să ne ciocnim, mâine la ora 13)