Daily Cotcodac

Respiră, Vader!

Camionagiu

Fiind un astmatic dedicat misiunii de-a mă sufoca graţios (mă, mi se pare mie sau am început s-o imit pe Catrina la scris?) la fiecare ger, am zis că e momentul să-mi mai cumpăr un ceai antiastmatic (ceai pe care în copilărie am încercat să-l şi fumez, dar asta e altă poveste pe care aştept să o cumpere Julius cu bani grei sau măcar cu 15 lei*).

Şi cum nu mai aveam curaj să ies după ce abia venisem de la pâine şuierând ca un dragon înfuriat spart cu sula, am rugat-o pe doamna Camionagiu să se ducă după ceai.

– Sigur, iubi, sigur că mă duc, a ciripit iubitoare. Nu-i normal să le fac eu pe toate?

Am rămas icnind o încercare de răspuns pe marginea patului, dar din bronhiile micşorate ca o târtiță de găină n-au ieşit decât sunete africane.

Ceai antibronşitic clasic nu avea, dar a luat ce i-a recomandat farmacista (fiindcă – nu-i aşa? – adresaţivămediculuisaufarmacistului) – CEAI PULMONAR sau cum scrie pe cutia superbă: „Ceai pentru sănătatea plâmânilor PULMONAR”. Să ne punem la punct cu fitoterapia analizând cutia (asonanţă involuntară).

Faţa cutiei:
„Reţetă originală. Farmacist Andrei Farago, fondator Fares”.

Laterala cutiei – o informaţie pentru toată viaţa:
„La poalele Sarmizegetusei Dacice, acum 80 de ani, pornind de la stradiţiile străvechi şi cadrul natural ideal a fost înfiinţată Digitalis – Prima cooperativă română pentru cultivarea plantelor medicinale…”

Pot spune că ceaiul m-a ajutat în primă fază să mă sufoc şi mai dihai, de nervi, încercând să descifrez nişte informaţii scrise cu caractere imposibile parcă de Raed Arafat însuși, în primul an al lui în România, când încerca să mai câștige un ban să-i ajungă de cartelă la cantină.

Abia a doua zi, scriind acest material didactic pentru Daily Cotcodac şi întorcând cutia şi cu fundul în sus, am găsit informaţii despre ce plante conţine exact ceaiul pulmonar pentru plămâni.

Vader, keep breathing!

* Notă Julius: Camio, nu înțeleg de ce te plângi, văd că o duci bine; la mine 15 lei înseamnă bani grei.