Daily Cotcodac

O zi din Drumul Taberei

Adrian Călăraşu

Într-o după amiază când mă întorceam de la serviciu era cât pe ce să mi-o fur de la un puști de vreo 8 anișori. N-ar fi fost ceva ieșit din comun, având în vedere că n-am fost niciodată vreun bătăuș notoriu, iar ăștia mici cresc acum fantastic din cauza hormonilor din alimente, problema însă era că infantul era să mă lovească nu cu pumnul, ci cu un obiect ceva mai contondent: un Logan de o tonă și un pic pe care acesta îl deplasa sub atenta îndrumare a unui adult de pe scaunul din dreapta, adult care la prima vedere nu părea a fi instructor auto. Cel puțin nu unul autorizat. Mai interesant a fost că adultul părea foarte mândru de odrasla lui, pentru că tot acest timp dădea disperat din mâini şi urla la mine să mă dau la o parte de pe trotuar și să folosesc partea carosabilă, ca “să aibă loc ăsta micu’ de manevre!!!”.

Notă Julius: Călă, eu ţi-am spus să laşi naibii Drumul Taberei şi să te muţi în Bucureşti, dar tu nu şi nu – că e linişte, că e aer curat, că mai pui două rânduri de porumb în spatele blocului…