Ovidiu Eftimie
În urmă cu câţiva ani am decis, de fapt m-a pus nevastă-mea să decid, să fac o facultate de comunicare şi relaţii publice, întrucât ca matematician mori de foame. Serios, mor pe capete, câţi piarişti aţi cunoscut în ultima vreme şi câţi matematicieni? Sunt mai rari ca floarea de colţ.
Astfel am intrat într-o lume nouă, populată cu personaje hazlii, cu profesori agramaţi şi Râmari ai logicii. Am citit cursuri care m-au făcut serios să mă gândesc să reclam la ANPC liceul care i-a dat diploma de bac profesorului ăla. Plus reclamaţii la parchet pentru fals în acte publice.
Mai aveam două restanţe de dat, le-am dat, le-am luat, zic hai să sun la facultate la Bucureşti să mă interesez de licenţă. Primul număr la care am sunat, cel afişat pe site-ul oficial al facultăţii, era al unui service auto. Omul a fost chiar amabil cu mine, mi-a povestit că s-a schimbat de un an de zile şi că, din când în când, mai primeşte telefoane de-astea. Să zicem că ar fi vreo 6-7 profesori valabili pe-acolo, în rest îmi vine să-l pup pe Boc că le-a tăiat din salarii. Dacă-i şi bătea era perfect.
În cele din urmă am făcut rost de numărul bun şi am reuşit să vorbesc cu o fată de-acolo de la secretariat. Care a început să-mi povestească despre cum am ratat vreo trei examene prin anul doi deci, practic, sunt aproape exmatriculat de mai bine de doi ani. Şi, în plus, mai am şi ceva datorii.
Eu, când înjur din suflet, o fac atât de urât încât până şi bunicii decedaţi ai victimei se înroşesc în obraji chiar dacă-s morţi. Unul din şefii de pe la facultate mi-a spus, cu oarecare jenă în suflet, că are mama în spital şi nu mă poate ajuta. I-am răspuns că nu e nici o problemă, atât timp cât n-are gura în ghips pot să-mi fac treaba.
Am ajuns printr-un secretariat al facultăţii şi am început, împreună cu o secretară, să scormonesc prin acte, să-mi dovedesc nevinovăţia. Fiind vorba de o facultate de comunicare actele erau vraişte, ţinute în pungi de-un leu notate greşit. O zi întreagă am căutat prin hârtii, nedescoperind nimic util. În cele din urmă secretara asta a sunat-o pe cealaltă s-o întrebe ceva. Aşa, la plezneală, a întrebat cam care e şi situaţia mea.
Era ok. N-aveam niciun examen neluat, nicio problemă. Eram numai bun de mers la licenţă. O întreb pe secretară “păi bine mă, cum de aia, prima, mi-a spus numai prostii?” – “E mai nouă, nu ştie să citească catalogul, abia ce-a terminat şi ea facultatea asta şi au angajat-o”.