Daily Cotcodac

Unde sunt interlopii de altădată?

Camionagiu

Dragii mei, o ştire din showbiz a bulversat liniştitul final de vară al lui 2011:

„Iubitul Andreei Spătaru a împuşcat un interlop!”.

Este inadmisibil, aşa nu se mai poate, avem în faţă cea mai bună dovadă că ţara asta se duce de râpă, totul e cu fundul în sus.

Parcă rolul interlopului era să rănească, nu să fie rănit! Eu aşa ştiu. Să hăcuie, să bage la valiză, să incendieze, să spargă, să ceară taxă de protecţie. Aşa era în vremurile bune – anii ’90. Acum îl răniţi, nenorociţilor? Îl stricaţi de bun?

De fapt, ce bun… ar trebui să i se ridice legitimaţia de interlop, incapabilului. Faci breasla de râs, canalie, ai merita să-ţi facă colegii tăi o clismă cu ciment. Ce urmează? „Campion de bătăi în cuşcă umplut de sânge de un şahist”? „Olimpic la matematică păcălit la rest de o casieră CORA”?

La ora 11, doctorul Şendroiu ne va învăţa noi lucruri folositoare în Congo – o destinaţie devenită, în ultima vreme, tot mai ispititoare.