Camionagiu
La petrecerea cotcodacilor dată la grădiniţa pentru genii a lui Raeţchi am încercat să fiu rezonabil. Să nu acaparez discuţia, să nu torn toate glumele proaste care pot să-mi vină când sunt bine dispus, să nu fiu necuviincios în prezenţa copiilor şi mai ales a Doctorului CMS şi evident – oh, da! – să nu-mi mai ling palma şi s-o lipesc cu toată puterea pe pulpele fetelor (mulţumim doamnei Camionagiu pentru toate astea – n.J.).
Aproape am făcut o figură frumoasă, dar numai până am ajuns la subsol, unde am remarcat cu ce este încălţată Monica – una din finuţele noastre comentatoare premium: cu tenişi chinezeşti adevăraţi, originali, ca pe vremea lui Ceaşcă, tenişii – sticla de sticlă a tenişilor. În momentul ăla parcă am înnebunit. Am tăbărât pe ea, am înghesuit-o într-un colţ întunecos, pistonând-o cu întrebări ca la interogatoriu:
– DE UNDE I-AI LUAT? EXACT DE UNDE? TRIMITE-MI PE MAIL HARTA!
(nu, nu e poantă din păcate, exact asta am scos din mine)
Fata deja nu ştia cum să mai iasă din clinci, zâmbea strâmb, stânjenită, îi venea să-şi scoată tenişii din picioare şi să fugă desculţă pe scările vilei, a dat şi un telefon la maică-sa ca să o întrebe exact de unde i-a luat. Hopa, surpriză: nu era de unde zisese iniţial, ci din altă parte. Ancheta dădea roade!
Am cerut să văd numărul de la tenişi, am pus-o să ridice piciorul, ea nu prea voia, în fine a ridicat delicat un picior, să-mi facă pe plac, era în pericol să i se ridice fusta, eu nu acceptam jumătăţi de măsura, trebuia să ne măsurăm încălţările cu orice preţ, am luat-o de picior, am pus-o cum trebuie, a intervenit nevastă-mea:
– DAR I SE RIDICA FUSTA, DE AIA NU VREA!
Lasă, mă, n-are nimic, în fine, am fost un Râmaru al tenişilor.
Aveţi grijă, fetelor, cu ce vă încălţaţi la petrecerea viitoare!
Vă fac arşice.
