Daily Cotcodac

Camionagiu, aşa cum e el

Julius

În ce-l priveşte pe Camionagiu, ultimul venit în echipa Daily Cotcodac, părerile celorlalţi autori erau împărţite şi nu prea.

– Maestre, umorul de autobază al lui Camionagiu este absolut savuros!, mi-a mărturisit un cunoscut autor, fost responsabil cu recenziile culturale de week-end de pe Daily Cotcodac – pe care le-a abandonat între timp pentru a se dedica exclusiv educării celor mici, activitate indubitabil mai lucrativă decât cea a mângâierii spirituale aduse publicului Daily Cotcodac.

– Iartă-mă dacă n-am reuşit să fac glume aşa subtile ca alea ale lui Eftimie şi Camionagiu!, mi-a spus odată un alt foarte apreciat autor.

În fine, un al treilea autor, foarte îndrăgit de către voi, şi-a justificat lipsa oricăror glume din text aruncând vina tot în cârca bietului Camionagiu:

– Aveam câteva poante mişto, da’ erau cu sex şi oricum mi le tăiai, că io nu-s Camionagiu.

Nu m-am lăsat păcălit de aceste mici răutăţi şi am încercat de fiecare dată să le arăt cât de mult se înşeală:

– Băi, voi nu ştiţi deloc să citiţi printre rânduri, nu există om mai curat sufleteşte decât Camionagiu! Sunt convins că e un tip timid, sensibil şi sufletist. El nu v-ar vorbi niciodată de rău, vă idolatrizează! În locul vostru mi-ar fi ruşine!

Sâmbătă seara, la cheful de la grădiniţa lui Raeţchi, l-am cunoscut pe Camio. Este exact aşa cum mi l-am închipuit: mic de statură, slăbuţ, timid. A fost singurul invitat care nu şi-a aruncat privirea roată, gândind: „Ia să vedem noi ce grădiniţă are şi Raeţchi ăsta! Oare o fi suficientă băutură, sau s-au zgârcit? Hmm, parcă văd că pe la 11 încep să ne bată apropouri să plecăm acasă!”. Dimpotrivă, omul ăsta mic părea că se bucură sincer că ne cunoaşte. Mie mi-a adus un tricou cu echipa Daily Cotcodac, Îndrăgitului – un pix personalizat (care sper că pune virgule singur), iar maestrului Raeţchi o carte pentru copii. Sunt convins că, dacă-i dădeam lista, le aduce tuturor câte ceva.

Şi – tot cum pariasem – are un Logan roşu, pe care-l parchează pe bucăţi de trotuar care altor şoferi le par complet inutilizabile.

PS: Camionagiule, sper ca textul ăsta să-ţi ţină măcar o vreme loc de salariu.

Mai multe poze cu Camionagiu, pe pagina de facebook.