Am în şifonier aproximativ un milion de tricouri şi cămăşi de casă. Dacă aş avea şi bani pe câte tricouri de casă am, aş fi probabil unul dintre cei mai înstăriţi oameni de pe planetă. De ani de zile încerc să le găsesc întrebuinţare şi cum ziare nu mai cumpăr de mult, de multe ori îmi sunt folositoare atunci când spăl geamurile, curăţ cartofi sau renovez prin casă. Practic aş putea să nu mai cumpăr nici hârtie igienică, aş rezolva treaba cu un raft de tricouri de casă, pus la îndemână în baie, lângă toaletă.
Totul a început de pe la vreo 13-14 ani, de când mi s-au înmulţit steroizii şi a trebuit să încep să folosesc deodorante. Indiferent de felul acestora – spray, stick, cu bilă, gel – acestea mi-au distrus constant ţesăturile, făcându-le să arate la subraţ ca după o bătaie cu frişcă.
De ceva timp însă, aţi venit cu soluţia – deodorantul care nu mai strică ţesăturile! Abia acum, în 2011, întreb?!? Dar până acum ce aţi făcut? Ce aţi avut, domnilor, cu hainele mele? Ce înţelegere diabolică aţi avut cu producătorii de cârpe, sau cât de jos va poate fi limita competenţei?
Probabil am să vă cumpăr noul produs, iar asta nu pentru că aş mai avea vreun pic de încredere, dar vreau să sper că poate nu mai ajung să agonisesc încă un şifonier de tricouri distruse, iar între timp mă pot consola cu gândul că nu fabricaţi calculatoare, alimente sau, Doamne fereşte, bere!