Julius
Tim a făcut parte din forţele speciale americane. A luptat în primul război din Golf şi în Afganistan. Într-o misiune, a căzut din elicopter şi s-a făcut bucăţi. L-au adunat de pe jos până s-a completat inventarul şi l-au făcut la loc, apoi l-au trimis acasă medaliat, pensionat şi puţin mai greu. Acum conţine 5% metal.
Aşa cusut şi lipit cum e, aruncă bila de bowling din podul palmei. Eu îmi vâr cu fereală degetele în găuri, de frică să nu plec cu bila. Îl iau pe după umăr:
– Tim, my friend, let’s play darts. I’m a big champion.
Degeaba sunt antrenaţi pentru luptă, la capitolul strategie sunt praf: îmi iau o cafea şi mai bag două beri în el, să fiu sigur că îi tremură mâna. Îl bat de-i sună apa-n cap, nici nu cred că vedea bine panoul ăla. Îmi desfac mâinile într-un gest sugestiv:
– 4th Army „Transylvania”!
– No shit! The land of Dracula?
Mă întorc spre gagică-sa:
– Spune-i, mă, să stea liniştit, că nu-i fac nimic.
Pentru tipi ca mine, capabili să învingă la orice oră forţele speciale americane la darts, PUMA a lansat conceptul de after-hours athlete – oameni cu fizicul lucrat în faţa calculatorului, campioni la sporturile de bar. Mâine seară mă duc la petrecerea PUMA din Oxigen Club (aci la mall, lângă mine, sper să nu obosesc până acolo), unde mă voi întrece cu alţi atleţi de-ăştia afterhours ca mine la darts, biliard, bere şi alte sporturi care reflectă valorile olimpismului. Vineri probabil o să pun poze cu diplomele obţinute; dacă n-o să vedeţi nimic, înseamnă că m-au furat arbitrii, erau interese mari la mijloc, e clar că nu eram dorit la masa bogaţilor, asemenea greşeli sunt impardonabile la nivelul ăsta, sunt foarte supărat pe Raţ, nu a respectat deloc indicaţiile mele, etc, etc.