Daily Cotcodac

Explore the Apuseni Garden

Julius Constantinescu

Tabăra de bază: Beiuş, munţii Apuseni.
Disponibilitate de deplasare: 150 – 200 km.
Buget: suficient.
Variante: Stâna de Vale, Padiş, Băile 1 Mai, Mocăniţa de la Brad, Castelul Huniazilor.

Stâna de Vale
Drumul şerpuieşte pe versantul muntelui. Parapeţii au dispărut de mult, ceea ce conferă drumului un plus de pitoresc. Ca să mai destind atmosfera, povestesc din întâmplările locului. Aici a pierdut un camion plin cu muncitori frânele când eram eu mic, ca să nu cadă în prăpastie şoferul a tras dreapta şi a intrat în peretele de stâncă. Tot peretele ăsta era plin de creieri. Sau, uite-aici, prin ’70 şi ceva a trecut tata cu un camion militar la Stână. Exact în urma lui s-a rupt drumul pe o porţiune de vreo 20 de metri, toată bucata asta s-a prăvălit, a albit tata când a văzut. Nimeni nu scoate o vorbă. Probabil nu sunt un foarte bun povestitor.

Sus, e deschis doar hotelul Iadolina. Un hotel trainic, în 40 de ani n-a avut nevoie nici măcar de-o vopsea. Are şi terasă, „dar n-o deschidem niciodată”. Luăm o cafea la pahar de plastic şi-o apă minerală şi ne cărăm, să nu le stricăm oamenilor somnicul.

Padiş
Sat ardelenesc aşezat 1. Sat ardelenesc aşezat 2. Sat ardelenesc aşezat 3. Sat ardelenesc aşezat 4. Sat ardelenesc aşezat 5. Dumnezeu n-a făcut mare risipă de imaginaţie aici şi la sfârşit, să nu se prindă careva, a populat zona cu ardeleni. Sus, o cabană prăpădită. Se zvoneşte că fraţii Micula vor să cumpere şi aici. N-ar fi rău, aş bea o cafea la pahar de plastic.

Băile 1 Mai
Lacul cu apă termală „unde nuferii sunt înfloriţi tot timpul anului” e la locul lui. Lipsesc doar apa termală şi nuferii. O ceaţă perfidă învăluie lacul, ascunzând privirii sutele de broaşte care se întrec să-l desfete pe Satan cu orăcăitul lor. Ceaţa provine de la un grătar din apropiere, pe care sfârâie mititeii.

Mocăniţa de la Brad
– Bună ziua. Am găsit numărul pe un site, aş vrea să ştiu orarul Mocăniţei la Brad. Ăăă, am sunat unde trebuie?
– Da, da. Spuneţi, vă rog.
(e străin, dar vorbeşte foarte bine româneşte)
– Mâine circulă?
– Duminica nu. Îmi pare rău, am avut şi duminica înainte, dar lumea care merge la biserică parchează pe linie.

Castelul Huniazilor
Ca de obicei, mare parte e închisă publicului. Informaţii de natură imobiliară: turnul de vest a fost construit în secolul cutare şi reconstruit în secolul cutare. Lipseşte doar anunţul: „Particular, închiriez castel nemobilat, zonă bună, ideal temniţă, posibilităţi tortură”.

Faţă de ultima vizită, Sala Cavalerilor s-a mutat în dreapta. Bucătăria de data trecută e acum „Sala armelor”. Panourile se mută funcţie de încăperile deschise publicului la momentul respectiv. Sau poate că Iancu de Hunedoara ţinea întrunirile Dietei în bucătărie, să nu-i facă ăia mizerie în sufragerie.

Dacă-i pe-aşa, mare pişicher ai fost, nene Iancule!