Daily Cotcodac

Cum am devenit angajatul lunii

Jumbo

Imediat după anul nou am primit un email de felicitare de la Naşu`. Hmm… Ce o fi şi cu ăsta, că el chiar nu e genul? Deschid imediat emailul şi dau click încrezător pe fişierul ataşat numit „urare de la mulţi ani“ şi aştept…

Între timp colega de lângă mine vorbea cu şeful peste paravan şi dau amândoi să se ridice ca să se întâlnească la masa de discuţii din spatele meu. În momentul ăla am văzut pe monitorul meu adunarea de oameni care se iubesc în limuzină… încerc să dau Escape, apăs Ctrl+Alt+Del, apăs pe săgeata înapoi, pe R, pe P, cu şi fără Ctrl şi Alt (totul în jumate de secundă!!!), ăştia se apropiau amândoi, pe ecran mult prea multe picioare pentru o poză cuminte … Oi fi eu calm, dar încet, încet mă apucă panica…. computerul meu: blocat! SHIIIIT! Ăştia se apropie! Ctrl+Alt+Del! Ce să mai încerc? Cum dracu’ să scap din belea? Escape! Am socotit că dacă ţin apăsat butonul de pornire îmi stinge pc-ul, dar doar în 5 secunde! Muuuult prea târziu! Ctrl+Alt+Del! Escape! Ctrl+Alt+Del! Naşule, te omor! Faine gagici ce-i drept, dar parcă nici serviciul meu nu era chiar aşa de rău. Ctrl+Alt+Del! Escape! Ce mă faaaaaac? Ctrl+Alt+Del!

ŞTIU! În secunda 0,001 înainte de dezastru am întins mâna la monitor şi l-am stins! Pur şi simplu l-am stins din butonul de pornire. Aici de-abia intervine faza comică: cei doi vin din ambele direcţii, vorbind tot mai tare ca să acopere zgomotul de la tastatura mea şi se întâlnesc exact în spatele meu. Se uita instinctiv amândoi la monitorul meu, şeful plin de mândrie că eu lucrez aşa cu spor…. şi colega curioasă să vadă la ce proiect transpir în halul ăsta şi…. pauza. Monitorul meu stins, negru ca noaptea, eu transpirat, în poziţie corectă, cu spatele drept şi ochii în monitor, ambele mâini pe tastatură… S-au oprit amândoi instantaneu din vorbit, s-au privit lung (eu îi vedeam în monitor), m-au întrebat dacă totul e în regulă, şi eu am răspuns uşurat “daaaaaaa…”, s-au mai privit o dată, au tăcut şi s-au întors fiecare la biroul lui în linişte.
Nici nu vreau să ştiu ce s-o fi vorbit în pauza de cafea despre “nebunul care bate în tastatură cu monitorul închis”.