Şendroiu
Există!
Da, e adevărat, există, l-am văzut cu ochii mei!! Într-un supermarket din Piteşti, cocoţat pe un cărucior plin cu cola, salamuri şi danoane.
Ghiulul, din aur masiv, era înfipt pe degeţelul mijlociu de la mânuţa dreaptă. În loc de stemă Mercedes, avea un cristal Swarovski verde, lat cât unghiuţa lui de la arătător. De la degeţelul lui arătător, pardon!
Mă consider un ins care a văzut destul de multe. L-am văzut pe Ceauşescu cu nevasta, pe prinţul Azumbo din Calabar făcându-şi nod la cravată, pe Babatunde în erecţie, pe amanta lui Big Chef Ogbome din Ouagadugoo plecând la shopping la Paris etc. Sugar cu ghiul, însă, nu credeam că voi vedea prea curând şi, undeva în adâncul sufletului, speram că nu în România.
Maică-sa împingea căruciorul printre rafturi, legănându-şi şuncile înghesuite în blugii cu sclipici.
O tanti cu căciulă de blană a început să se hlizească la plod cu o voce de mătuşică ţicnită:
– Vaaaai, ce drăguţ e! Câţi ani are?
– Facem un anişor, peste doo săptămâââni, rânjeşte doamna mamă, în stilul lui Ion Iliescu. Avea o strungăreaţă în care puteau încăpea lejer 3 scobitori deodată.
– Măi, măi, măi, ce ineluţ frumos aveeeem, se prosteşte baba, ţuguind buzele. Mi-l dai mie? I-l dai lu’ tanti?
– Hâââhîîî, se strâmbă copchilu’, trăgându-şi iritat mâna cu podoaba …
Cele două cucoane au izbucnit în râs, fiecare cu ţignalul ei …